Grav lovite de carantină, multe firme au ajuns la probleme de lipsă de fonduri și datorii, iar pentru acestea Guvernul anunță o măsură de ajutorare.
Un proiect de lege care introduce bonificaţii pentru acţionarii care îşi recapitalizează companiile ar putea fi aprobat vineri, în ședința de Guvern, întrucât în prezent sunt „sute de mii de companii cu capital negativ”, a anunțat, joi, ministrul de Finanţe Florin Cîţu.
„În ceea ce priveşte relaţia cu Bursa de Valori şi piaţa de capital, aici lucrurile vor continua şi vom accelera dinamica. În şedinţa de Guvern de mâine (vineri, n.r.), cred că o să aprobăm un proiect de lege care introduce bonificaţii pentru acţionarii companiilor, să-şi recapitalizeze companiile.
Ştiţi foarte bine că, astăzi, sunt sute de mii de companii cu capital negativ. Creăm un sistem pe termen lung, pe cinci ani, de bonificaţii pentru cei care îşi capitalizează compania: întâi să le aducă la capital pozitiv şi apoi, în fiecare an, să arate că vor creşte acest capital. Acum, vom vedea de unde se vor finanţa.
Florin Cîțu spune că România va evita cel mai trist scenariu!
Schimbare dramatică la ANAF! Toți românii sunt vizați de modificare
Eu sper că o parte din acest capital îl vor ridica de pe piaţa de capital şi îşi vor creşte capitalul în companii. Cred că este important, pentru sănătatea economiei. De aceea am creat acest program - să avem companii cu capital pozitiv. Asta arată companii sănătoase şi arată încredere”, a spus Cîţu, joi, la Bursa de Valori Bucureşti.
Ministrul Finanţelor a deschis joi prima şedinţă de tranzacţionare a titlurilor Fidelis. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat recent că populaţia a subscris, în perioada 15 iulie - 7 august, titluri de stat Fidelis în lei şi valută în valoare echivalentă de peste 2 miliarde de lei, cea mai mare sumă atrasă prin programul Fidelis.
„Vă asigur că banii pe care i-am luat de la cetăţeni vor fi investiţi cu precauţie şi responsabilitate şi randamentele vor rămâne pozitive, vor creşte chiar în termeni reali pe toată perioada de subscriere”, a mai spus ministrul Finanţelor.