Statul va începe finanțarea proiectelor depuse prin programul Anghel Saligny din luna aprilie. Până atunci cererile depuse de primăriei pentru diferite investiții sunt evaluate de experții ministerului Dezvoltării.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că proiectele declarate eligibine prin programul guvernamental Anghel Saligny sau PNDL 3, cum mai este cunoscut, vor beneficia de un buget de 50 de miliarde de lei.
El a precizat că în această perioadă sunt evaluate cererile e finanțare primite online, în cadrul acestui program. La minister au ajuns în jur de 7.500 de proiecte, depuse spre finanțare. Urmează, potrivit spuselor ministrului, ca din luna aprilie să fie semnate contractele pentru investiții și să înceapă plățile.
„Implementarea programului este în grafic. Spre deosebire de vechiul PNDL, programul Anghel Saligny a necesitat elaborarea de norme metodologice și standarde de cost, care au fost realizate încă de la finalul lunii septembrie 2021. Suntem in perioada verificărilor de eligibilitate, pentru că circa 50% din proiectele trebuie completare. Nu sunt mari probleme la proiectele depuse, e vorba despre erori la însumarea unor cifre, la devize sau în hotărârile de consiliu local ce pot fi ușor corectate”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Precizările ministrului Cseke Attila
Prin PNDL 3 – Programul Anghel Saligny, autoritățile locale, primării și consilii județene, au solicitat bani pentru investiții în alimentări cu apă, canalizare și drumuri.
Ministrul Cseke Attila a mai spus că la finalul lunii ianuarie a fost deschisă platforma digitală pentru depunerea cererilor de finanțare. Astfel cei interesați să acceseze bani prin Anghel Saligny pot depune documentele rectificate, conform cerințelor făcute de Minister.
„Toți primarii au fost înștiințați, suntem în faza de verificare a eligibilității. Așteptăm documentele necesare de la autoritățile locale până pe 14 februarie, când se închide partea de procedură”, a mai adăugat ministrul Dezvoltării, conform G4media.ro.
Bugetul insuficient pentru toate investițiile
Investițiile vor demara, a mai spus ministrul Cseke Attila, în a doua jumătate a primăverii, când vor fi stabilite proiectele eligibile și vor fi semnate contractele de finanțare.
„Undeva în aprilie - mai poate fi termenul la care finanțările pot fi aprobate. Acum încă suntem pe perioada de completări. De aceea, îndrum primarii să facă aceste completări unde e necesar, pentru că altfel proiectul va fi respins”, a adăugat Cseke Attila.
Suma necesară, estimată, pentru toate cererile de finanțare depuse este de 137,59 de miliarde de lei. Aceasta în condițiile în care programul beneficiază de un buget de doar 50 de miliarde de lei.