Se cer măsuri dure împotriva braconierilor de sturioni si icre negre

Se cer măsuri dure împotriva braconierilor de sturioni si icre negre

Peste 200 de elevi ai unor şcoli din municipiul Tulcea au participat joi la parada organizată cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii, solicitând autorităţilor măsuri mai dure împotriva braconierilor.

Parada Biodiversităţii a reunit circa 230 de copii şi adolescenţi, potrivit Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) şi s-a desfăşurat pe o distanţă de aproape 500 de metri, participanţii, îmbrăcaţi în costume din materiale reciclabile reprezentând animale din Deltă. Aceştia s-au oprit la sediul Administraţiei, unde i-au solicitat guvernatorului Rezervaţiei, Edward Bratfanof, măsuri mai dure împotriva braconierilor.

"Mesajele pe care le-am auzit astăzi (joi, nn) din partea copiilor au fost destul de dure la adresa braconierilor, ca şi cele referitoare la utilizarea uneltelor de pescuit interzise. Când auzi aceste lucruri de la nişte copii, la fel ca toate celelalte mesaje de protejare a mediului, oricine poate căpăta încredere în generaţia care vine", a declarat pentru AGERPRES guvernatorul Rezervaţiei, Edward Bratfanof.

În timpul discuţiilor cu copiii, guvernatorul Rezervaţiei le-a răspuns întrebărilor şi a prezentat mesajul cu privire la Ziua Internaţională a Biodiversităţii. "Am început acţiunile de igienizare în Delta Dunării, iar acestea vor continua după scăderea cotelor fluviului. Serviciul de igienizare a fost externalizat şi este plătit de Administraţie din sumele colectate din încasarea tarifului de acces în Deltă", a precizat guvernatorul Rezervaţiei, Edward Bratfanof.

Adunarea Generală a ONU a declarat data de 22 mai Ziua Internaţională a Biodiversităţii Biologice, cu scopul de a creşte responsabilitatea societăţii faţă de natură, tema din acest an fiind "Biodiversitatea din insule". Conform ARBDD, noţiunea de biodiversitate datează din anul 1992, termenul desemnând toate formele de viaţă de pe planetă.

Braconajul în Delta Dunării este o problemă pe care autorităţile tulcene încearcă să o rezolve de foarte mulţi ani, ultima acţiune de amploare organizată pentru reţinerea celor care capturează ilegal specii protejate având loc săptămâna trecută, în mai multe judeţe din România. Aceasta s-a soldat cu ridicarea în vederea confiscării a 4 tone de sturioni, a camioane întregi cu plase monofilament, precum şi a 80 de kilograme de icre negre, 50 de kilograme de icre de la alte specii de peşti, 250 kilograme de calcan, 90 de kilograme de alte specii de peşte. De asemenea, zeci de persoane sunt audiate zilele acestea de procurori sub acuzaţia de braconaj.