Se bat pentru titlu, dar nu trag la poartă

Se bat pentru titlu, dar nu trag la poartă

CFR Cluj și FCSB, două echipe care visează la supremația Ligii I, au fost protagonistele unui meci lamentabil, încheiat fără goluri

FCSB, lidera campionatului intern, a arătat jalnic la Cluj, în meciul cu CFR Cluj.

„Roș-albaștrii” au remizat, scor 0-0, cu „feroviarii”, și au obținut un punct „strategic”, mărindu-și avansul față de FC Viitorul, următoarea clasată, la trei lungimi undă.

Concretul dur al unui derby plictisitor

Formația pregătită de Vasile Miriuță avea și ea nevoie de un succes, pentru a rămâne în cursa pentru titlul intern, așa că miza oferea premise pentru un joc antrenant. N-a fost cazul în Gruia, acolo unde, timp de 90 de minute, două dintre cele mai bune echipe ale competiției interne au tras, în total, un singur șut pe poartă.

Alibec, șut în bidoanele cu apă

„Performanța” le-a aparținut gazdelor, care l-au pus la lucru, o dată, pe Florin Niță. În schimb, FCSB n-a găsit calea spre ținta adversă. Unul dintre cei mai slabi oameni ai „roș-albaștrilor” a fost Denis Alibec. Atacantul a pedalat în gol și a fost, din nou, protagonistul unui gest controversat.

Schimbat în minutul 61, cu Gnohere, Alibec l-a salutat cu răceală pe Laurențiu Reghecampf, apoi a lovit cu piciorul câteva bidoane cu apă, aflate la marginea terenului.

„Am decis să îl bag pe Gnohere și din dorința de a-l proteja pe Denis pentru că la un galben ar fi stat în etapa viitoare”, și-a explicat „Reghe” decizia de a renunța la Alibec, după o oră de ineficiență a vârfului.

Becali dă vina și pe Reghecampf

Antrenorul Laurențiu Reghecampf a încercat să nu dea amploare gestului făcut de Alibec. „Trebuie să îl întrebați pe Alibec, pe mine nu mă interesează ce a făcut la schimbare.” În schimb, Gigi Becali a luat foc și l-a atacat și pe „Reghe”, din cauza atitudinii pe care a avut-o atacantul la Cluj. „Comportamentul ăsta este rezultatul managementului meu prost de la echipă. Așa e. El a văzut că au fost niște probleme aici, eu le-am trecut cu vederea, și el crede că la Steaua poți să faci ce vrei. Cum să dai cu picioarele în sticlele alea? Ce înseamnă asta? Un obraznic, după ce că n-a jucat nimic, că a dormit pe teren, mai are și ieșirile astea. L-am răsfățat, i-am dat și banderola, el a crezut că, gata, e vreun mare mahăr la Steaua. Nu e niciun mare mahăr. O să am o discuție cu el”, a tunat finanțatorul, la sport.ro.