Justiţia turcă a emis vineri un mandat de arestare pe numele imamului Fethullah Gulen, adversar al preşedintelui islamo-conservator Recept Tayyip Erodogan, exilat în SUA din 1999, au relatat media din Turcia, potrivit AFP.
Predicatorul, în vârstă de 73 de ani, este acuzat că ar conduce „o organizaţie teroristă”, potrivit postului de televiziune TRT. Fost aliat al regimului turc, acest influent lider religios este acuzat de Ankara că ar complota pentru răsturnarea actualei puteri turce.
Totodată, Curtea de Justiţie de la Istanbul l-a eliberat, astăzi, pe redactorul-șef al unei publicaţii în opoziţie faţă de regimul islamo-conservator al preşedintelui Erdogan şi l-a inculpat pentru terorism pe şeful unui post de televiziune al aceluiaşi grup de presă, informează media turce.
Cei doi cunoscuţi jurnalişti au fost arestaţi duminica trecută, în timpul unui raid al poliţiei ce viza mişcarea predicatorului musulman în exil Fetullah Gulen.
Operaţiunea a fost declanşată la două zile după ce pe reţeaua socială Twitter a fost postat un mesaj care anunţa o operaţiune a poliţiei împotriva a 150 de ziarişti afiliaţi mişcării clericului Gulen.
Potrivit Reuters, în timpul raidurilor au fost reţinute 23 de persoane pe tot cuprinsul Turciei.