Guvernul francez vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru toți tinerii de 16 ani. Prima dată, ideea a fost anunțată în timpul campaniei lui Emmanuel Macron.
Franţa a suspendat serviciul militar obligatoriu în urmă cu aproape 20 de ani, actualul președinte propune un serviciu naţional de o lună pentru toţi tinerii francezi începând de la 16 ani.
O parte din această perioadă obligatorie ar putea fi efectuată în condiţii de internat, potrivit săptămânalului citat, şi ar urma să fie consacrată activităţilor sportive, învăţării noţiunilor elementare de acordare a primului ajutor şi formării reflexelor în caz de situaţii de criză, precum şi transmiterii valorilor civice şi republicane, a subliniat generalul Daniel Menaouine, responsabil de acest raport. Timp de o lună va fi obligatoriu pentru tineri să desfășoare activități centrate pe o „cultură civică”, ceea ce „le va permite tinerilor să își creeze noi relații și să își dezvolte rolul în societate”, potrivit guvernului