Se anunță marele divorț. Actorul, copleșit de viața publică a vedetei TV

Actorul George Burcea a dispărut din viaţa Andreei Bălan. Deocamdată pe Instagram, dar lucrurile sunt extrem de tensionate între cei doi. Despre posibila destrămare a căsniciei, evz.ro a scris încă din 6 februarie, acum aducând noi informații în povestea de viață a vedetei blonde de la celebra emisiune ”Te cunosc de undeva”.

Anul trecut, pe când se sfârşea toamna, Andreea Bălan anunţa fericită pe toată lumea: „Suntem de 4 ani împreună și am creat o familie minunată! George mi-a fost alături atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune. Avem doi copii sănătoși și minunați, iar nunta noastră este o încununare a celor întâmplate”. Paradisul părea că se coborâse pe pământ pentru cele două vedete. Cu atât mai mult cu cât tot în acea zi, a fost creştinată şi fiica lor, Clara Maria. A urmat un bal cu peste 200 de invitaţi, iar urările şi cadourile au curs gârlă.

Paradisul însă, câteodată,  deşi nu ar trebui,  are totuşi şi limite. Un moment când, din păcate, uneori se termină.

Pe 6 februarie, anul acesta, semnalam în EvZ faptul că lucrurile între Andreea Bălan şi soţul ei nu mai merg deloc bine. Un fapt, inexplicabil la vremea respectivă, răcise relaţia dintre ei. Se pomenea chiar de un iminent divorţ.

Un actor care joacă rolul caftitului

Actorul George Burcea a lansat o campanie împotriva violenţei în familie. Mai mult decât lăudabil, în condiţiile în care în România violenţa în familie a devenit, în multe regiuni ale ţării, un fapt banal. Burcea era şi personajul potrivit pentru o astfel de campanie. Nu numai că era o persoană publică, dar el însuşi, aşa cum pretindea, fusese victima violenţei domestice şi nu mai voia ca alţi copii să treacă prin chinurile lui.  A afirmat că tatăl său o bătea până la sânge pe mama sa, după care trecea la schilodit copiii. Pe el şi pe ceilalţi trei fraţi mai mari. Atunci era nevoit să se refugieze la bunică pentru a scăpa de urgie.

Campania mergea strună. Burcea, care nu prea mai avea roluri importante, dădea acum aproape zilnic interviuri în legătură cu lăudabila sa iniţiativă. Ba, mai mult, a anunţat că va scrie şi o carte despre viaţa lui chinuită.

Evident, presa s-a alăturat unei astfel de campanii, absolut benefică pentru societatea românească. Numai că în timpul scormonelilor gazetăreşti, a reieşit un fapt groaznic. Tatăl actorului a fost un criminal. A făcut puşcărie pentru că a omorât o femeie. Atunci, în mod ciudat, lucrurile s-au sucit. Burcea a devenit nervos şi i-a ameninţat pe cei care au făcut dezvăluirea, deşi, în mod normal, aceasta nu venea decât să-i dea şi mai multă dreptate: tatăl său era, iată, nu numai un om care îşi schingiuia familia, ci şi un asasin.

Declaraţiile lui Ion Burcea, zis Nelu, tatăl actorului, aruncă însă în aer toate declaraţiile pe care George le făcuse până atunci. Tatăl, care recunoaşte că a făcut puşcărie pentru omor, face în acelaşi timp şi o socoteală simplă, din care rezultă că fiul său a minţit.

Scriam pe 6 februarie, pe evz.ro, declaraţia lui Nelu Burcea: „La vremea când m-am despărţit de mama sa, George avea doar o lună şi jumătate. Apoi, la trei ani după ce m-am despărţit de mama lui, interval în care nu l-am văzut niciodată,  am comis crima şi am plecat zece ani la puşcărie. Să facem o socoteală simplă. Când ne-am despărţit şi George a fost dus la bunica lui, avea o lună şi jumătate. Să adăugăm trei ani, cât nu l-am mai văzut.  Deci, aproape trei ani şi jumătate. Plus cei zece ani de detenţie. Când am ieşit, George avea 14 ani.”

Socoteală corectă, care demontează povestea lacrimogenă a lui George Burcea. Atunci când a dat ochii cu tatăl său era deja adolescent. Atunci, unde este copilăria maltratată, clamată în interviurile siropoase, comentate de tot felul de psiholoage cu fuste care de care mai scurte?

Mai mult, Ioan Burcea declară că s-a văzut cu George pentru prima oară după ce s-a despărţit de soţie pe când acesta avea 18 ani, iar atunci violenţa a venit fix din partea fiului: „Zice: Ce i-ai făcut tu lui mama, o să-ţi fac eu ţie. Deschide cu mâna stângă portiera, bagă mâna lângă maneta de viteze şi scoate ceva. Îl întinde în lungul piciorului, eu văd că luceşte, era întuneric, dar erau becuri din astea, şi omul dă să vină spre mine. Când am văzut, m-am dat în spate, m-a alergat în faţa bisericii. A vrut să mă omoare. Apoi a ieşit toată lumea, el s-a blocat în maşină. El mă acuză că sunt criminal, dar nici eu nu vreau să mai vorbesc cu un mincinos şi cu un hoţ. El a devenit violent din cauza alcoolului”.

O minciună cât o căsătorie fericită

George Burcea lasă să se înţeleagă că Andreea este extrem de supărată pe el, pentru că nu i-a spus despre acest episod din viaţa socrului ei. Că această minciună ar putea chiar duce la divorţ.

Pe de altă parte, Andreea Bălan declară că se luptă din răsputeri să-şi salveze căsnicia. Fie şi numai de dragul celor doi copii, care trebuie să crească împreună cu cei doi părinţi. Ceva nu se potriveşte: ori nu poate trece peste minciuna cu tatăl lui George, ori luptă să-şi salveze căsnicia.

În declaraţia ei se strecoară şi o afirmaţie care ar putea fi cheia situaţiei de acum din cuplu: „Bărbaților le plac femeile puternice. Da. Dar doar ca să le cucerească. Nu-și doresc să trăiască alături de ele. Se zbat să le cucerească, doar ca să-și demonstreze lor și celor din jur valoarea. Uite, frate, ce femeie capabilă mi-am tras eu! Femeile puternice sunt o provocare pentru ei. Sunt un examen. Sunt o confirmare. Doar că, după ce își fac demonstrația de forță, abdică. Fug. Pleacă. De ce? Pentru că femeile puternice sunt obositoare. Orice ar face ele și oricum ar face, când el se reflectă în ea, se vede mărunt, nerealizat, frustrat. Pe ea o vede ca pe o scorpie carieristă și autoritară”, a postat Andreea Bălan public, pe contul ei de socializare.

Şi pentru că a venit vorba despre conturi pe internet.  De câteva zile, Andreea Bălan a şters toate comentariile făcute de George Burcea pe contul ei de socializare.  Nici pe contul de Instagram al artistei nu mai există nicio fotografie cu ei doi.

Dincolo de frământări, bărbatul era copleșit de notorietatea nevestei

Dincolo de speculaţii, adevărul cred că este ceva mai simplu. Actorul George Burcea nu mai poate ţine pasul „artistic” cu Andreea Bălan. Încercarea lui de a-şi relansa cariera, prin campania pe care am amintit-o, dar şi prin anunţul că va scoate o carte, au eşuat lamentabil, spulberate de declaraţia lui Nelu Burcea. Asta în timp ce Andreea este în continuare o cântăreaţă de top.