Se anunță controale „șoc” chiar înainte de Crăciun: „Vom colinda din judeţ în judeţ”. Nu e de glumă! Se poate ajunge la deces

Se anunță controale „șoc” chiar înainte de Crăciun: „Vom colinda din judeţ în judeţ”. Nu e de glumă! Se poate ajunge la decesAmendă șoferi. Sursa foto: Arhivă EVZ

Se anunță controale „șoc” chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, începând de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Toate regiunile din țară unde se comercializează carne de porc vor fi verificate, a transmis Mihai Ponea. Neevaluarea cărnii poate conduce inclusiv la deces în cazul copiilor și a vârstnicilor.

La sfârșitul săptămânii viitoare încep sacrificările porcilor, în contextul sărbătorilor de iarnă care se apropie cu pași repezi. Pentru că oamenii nu găsesc locuri unde să evalueze carnea, ajung să o consume fără efectuarea analizei și se pot infecta inclusiv cu trichinella. Nu este de glumit! În cazul copiilor și vârstnicilor, boala parazitară poate conduce inclusiv la deces.

Astfel, de săptămâna viitoare, ANSVSA va demara controale „șoc” în toate zonele din țară. „ Vom colinda din judeţ în judeţ ca să ne asigurăm că românii au unde merge cu carnea (n.r. la analiză)”, a anunțat vicepreședintele ANSVSA, Mihai Ponea.

Controale „șoc” în toate regiunile din țară, chiar înainte de sărbători

„De săptămâna viitoare vom demara controale şoc premergătoare sărbătorilor de Crăciun, peste tot unde se comercializează carne de porc. În această perioadă, unii români pot cădea în capcană cumpărând carne de porc care nu este controlată sanitar-veterinar, pe motiv că achiziționează carne cu gust, carne românească, dar care poate fi contaminată cu parazitul trichinella spiralis şi este o îngrijorare. Vom face informări cu riscurile consumului de carne din zonele neautorizate, vom da instrucţiuni cu ceea ce înseamnă trichineloza şi unde se recoltează probe. O să facem afişe pentru informarea consumatorilor”, a declarat Mihai Ponea.

Unde se vor putea efectua analizele pentru carnea de porc

Începând cu data de 1 decembrie, medicii veterinari vor asigura în permanență condiții în care oamenii să își poată evalua carnea și să efectueze inclusiv examenul trichineloscopic, a mai transmis vicepreședintele ANSVSA.

„Vom posta pe site unde pot efectua oamenii examenul trichineloscopic. Vom colinda din judeţ în judeţ ca să ne asigurăm că românii au unde merge cu carnea şi sâmbăta şi duminica pentru a face probele după ce îşi taie porcul şi astfel să avem toate locurile din România acoperite.

„La un copil sau bătrân, poate duce chiar și la moarte”

Ştim că sacrificările sunt la sfârşit de săptămână şi dacă oamenii nu găsesc unde să îşi facă analiza nu aşteaptă şi consumă carnea fără să fi efectuat examenul trichineloscopic. În ultimii ani au apărut cazuri de trichinella la om, iar aceasta boală este o povară pentru un adult pe o perioadă îndelungată, iar la un copil sau un bătrân poate duce chiar şi la moarte.

De aceea am venit în întâmpinare şi punem la dispoziţie locuri unde se vor putea efectua aceste analize la numai 25 de lei, o sumă modică, care practic nu acoperă costul analizei. Vom veni şi cu informări către consumatori ca să prevenim consumul de carne din locuri neautorizate şi să stârpim traficul ilegal”, a mai spus Mihai Ponea, citat de Agerpres.