Scumpiri la început de an. Benzina și motorina vor costa mai mult la pompă

Combustibil. Sursa foto: Arhiva EVZ

Anul 2024 vine cu prețuri mai mari la carburanții vânduți la pompă. Benzina și motorina vor costa mai mult, de la 1 ianuarie dat fiind că vor intra în vigoare noile accize, mai mari. Anul viitor majorarea accizelor se va face în două etape, cea de-a doua urmând să aibă loc în luna iulie.

Scumpiri pentru carburanții de la pompă, ca urmare a creșterii accizelor, măsură prevăzută prin Ordonanța Trenuleț. Legea stabilește că accizele pentru benzină și motorină, plătite de șoferi, sunt stabilite, anual, în funcție de rata inflației. Acestea sunt aplicate încă din prima zi a anului următor.

În 2023, autoritățile au stabilit că accizele vor crește în două rânduri, în ianuarie și la jumătatea anului, în iulie. Aceasta pentru ca viitoarele scumpiri să fie suportabile, iar guvernul să nu se confrunte cu revolte ale șoferilor în an electoral.

Scumpiri la pompă de la 1 ianuarie

Consultantul fiscal Adrian Bența a explicat că prin lege se introduc noi proceduri de actualizare a accizelor pentru benzină și motorină. Astfel, accizele la carburanți vor fi majorate pe 1 ianuarie 2024 cu 50% din creșterea prețurilor de consum. O altă cotă de 50% va fi aplicată de la 1 iulie 2024 „din creșterea prețului de consum”.

Potrivit consultantului, fiscal aceste scumpiri sunt introduse prin Legea nr. 296/2023. Actul normativ introduce o procedură aplicabilă de la 1 ianuarie 2024. Valoarea accizelor este reglementată prin această lege care modifică Anexa 1 la Codul fiscal.

Ministerul Finanțelor urmează să actualizeze tabelul cu valoarea noilor accize cel mai probabil undeva în jurul datei de 31 decembrie.

Amenzi.Sursa foto: Arhiva EVZ

Amenzile vor fi majorate

De la 1 ianuarie vor fi scumpiri și în ceea ce privește amenzile plătite de șoferii care încalcă legea. Punctul de amendă va crește de la 145 de lei, la 165 de lei. Guvernul a stabilit o nouă procedură de calcul pentru valoarea punctului de amendă. Valoarea acestuia a fost redusă, în procente, de la 10 la 5% din salariul minim brut garantat în plată.

Pe de altă parte, pentru anul viitor nu se va mai aplica plafonarea, actualizată an de an, de guvern. Astfel, amenzile vor fi calculate în funcție de salariul minim brut aflat în vigoare. Cum de la 1 ianuarie valoarea se menține, amenzile vor fi raportate la valoarea unui punct de 165 lei.

Scumpiri de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie vor crește, tot din cauza inflației și taxele locale pentru proprietăți imobiliare și autovehicule. Conform Codului Fiscal, la taxele și impozitele locale vor fi scumpiri de 13,8%.

Contribuabilii care plătesc integral taxele locale până la 30 martie 2024, beneficiază de un bonus de 10% din valoarea acestora.