Scrisoare a ONG-urilor după tragedia de la Matei Balş. „Nu vom accepta ca morții să fie de vină”
- Andreea Vlad
- 30 ianuarie 2021, 06:51
Scrisoare deschisă a mai multor ONG-uri pe tema anchetei de la ”Matei Balş”: Nu vom accepta ca morții să fie de vină.
Mai multe asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale au semnat o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, potrivit G4media. Acestea solicită transparenţă în ancheta care vizează incendiul de la Institutul „Matei Balş”. Ele readuc în discuție cazurile Apuseni, Colectiv și Piatra Neamț.
Incendiu Matei Balș: ”Românii nu mai vor să audă scuze și aruncarea culpei de la o autoritate la alta”
„Românii nu mai vor să audă scuze şi aruncarea culpei de la o autoritate la alta. Dar mai presus de asta, vă rugăm să aveţi decenţa de a nu mai trata şi tragedia de la Balş precum cazurile Giuleşti, Apuseni, Siutghiol, #colectiv. Sub nicio formă nu vom accepta ca morţii să fie găsiţi vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat. La fel cum este inacceptabil ca nicio instituţie publică având atribuţii de monitorizare şi control şi nicio persoană aflată în funcţie publică şi cu atribuţii manageriale să nu îşi asume responsabilitatea pentru această tragedie”, afirmă semnatarii scrisorii.
Scrisoarea ONG-urilor: Modul în care s-a acţionat până acum nu funcţionează
Organizaţiile semnatare atrag atenția că este evident că modul în care s-a acţionat până acum nu funcţionează „Activitatea autorităţilor de până acum NU a fost de natură să aducă rezultatele necesare ca pacienţii, familiile lor şi cetăţenii români în general să se simtă în siguranţă şi să beneficieze de un act medical corespunzător în cadrul instituţiilor finanţate din bani publici”, se precizează în mesaj.
Semnatarii scrisorii atrag atenția că, la doar câteva luni de la tragedia de la Piatra Neamţ, un nou incendiu face victime într-un spital. ”În ciuda repetării acestor dezastre în instituţiile din sistemul public de sănătate, de la Maternitatea Giuleşti şi până la Institutul Matei Balş, reacţia autorităţilor este transpartinic aceeaşi. Societatea civilă vă solicită transparenţă în anchetarea acestei tragedii şi în luarea măsurilor care se impun de urgenţă pentru a preveni repetarea ei”.
Scrisoarea este adresată Guvernului şi instituţiilor din subordine, organelor de anchetă, Colegiului Medicilor şi liderilor politici.
”Solicităm scuze publice lui Arafat pentru cum tratează solicitările de informaţii”
Semnatarii atrag atenţia că limbajul şi tonul folosit în comunicarea publică trebuie să fie unul în acord cu atribuţiile şi responsabilitatea funcţiei publice a vorbitorului.
„Vă solicităm, aşadar, să sancţionaţi cu fermitate adresări de tipul ”Revolta e în capul dumneavoastră!” a dlui secretar de stat Raed Arafat (...) Îi solicităm scuze publice pentru modul în care înţelege să trateze solicitări legitime de informaţii din partea reprezentanţilor presei şi a cetăţenilor”, se menţionează în document.
Semnatarii solicită „tuturor politicienilor care nu au atribuţii directe în această tragedie să respecte suferinţa victimelor şi ale familiilor şi să se abţină de la declaraţii, discursuri, postări sau alte iniţiative cu scop electoral”.
Printre organizaţiile semnatare ale scrisorii se numără Iniţiativa România, Geeks For Democracy, #REZISTENŢA, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție Vedem Just, Reset, Comunitatea Diaspora.ro, Dăruieşte Viaţă etc.