Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit la 89 de ani

Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit la 89 de ani

Radu F. Alexandru a anunțat pe pagina sa de Facebook că scriitoarea Ileana Vulpescu s-a stins din viață, astăzi, la vârsta de 89 de ani.

Scriitoarea de renume Ileana Vulpescu s-a stins, astăzi, din viață, la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut pe Facebook, în cadrul unei postări, de către scriitorul Radu F. Alexandru.

"LA DESPĂRȚIREA DE O MARE SCRIITOARE...

A plecat dintre noi ilustra romancieră (”persoană care scrie romane”) care a fost ILEANA VULPESCU. Niciun rând, niciun cuvânt în media. Dacă cel care s-a sfârșit ar fi fost un vestit manelist, steagurile ar fi fost atârnate în bernă și s-ar fi cerut decretarea doliului național. România!...", a scris Radu F. Alexandru.

Cine a fost Ileana Vulpescu

Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, într-o familie de țărani din localitatea Bratovoești din județul Dolj. A urmat la Craiova, Școala ”Regina Elisabeta” (1939-1943) și Liceul ”Elena Cuza” (1943-1946). A continuat apoi, să studieze în particular din motive de sănătate. Ileana Vulpescu a urmat, la București, cursurile Facultății de Filologie, secția limbă și literatură franceză, a Universității din București (1953-1958).

În activitatea profesională a debutat ca documentaristă, apoi a fost cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie și lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor ”Dicționarul limbii române” și ”Dicționarul explicativ al limbii române”.

A debutat în revista ”Familia”, în 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un necunoscut”, iar pe plan editorial, în anul 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.

Prima carte a sa a fost lansată în 1969 - un volum de schițe, nuvele și scurte piese de teatru, intitulat ”Ș.a.m.d”, reluat ulterior sub titlul ”Candidații la fericire” (1983). Următoarea operă, romanul ”Rămas bun” (1975), a fost premiat cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1976).

Ileana Vulpescu a scris atât proză, cât și teatru. A colaborat cu ”România literară”, ”Vatra”, ”Flacăra”, ”România Mare” etc. În anul 1972, Ileana Vulpescu a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

”Arta conversației” (1980) a fost romanul care a consacrat-o pe scriitoare, având ca subiect frământările sentimentale ale unei doctorițe, care a constituit și scenariul unui spectacol de mare succes, eroina principală a cărții fiind interpretată, pe scena Teatrului ”Giulești”, de actrița Dorina Lazăr, consemnează volumul ”Dicționarul scriitorilor români” (2002).

 

Ileana Vulpescu a fost decorată cu Ordinul Național “Steaua României” 

În anul 1981, scriitoarei i-au fost decernate Premiile ”Ion Creangă” al Academiei Române și ”Cântarea României” pentru romanul ”Arta conversației” (1980); în 1987 a primit Premiul ”Flacăra” pentru ”Sărută pământul acesta” (1987). În 1991, întreaga sa activitate literară i-a fost încununată cu premiul ”România Mare”.

În 2015, scriitoarea Ileana Vulpescu a primit din partea Fundației Dignitas un premiu și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență — 2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita. Cu acest prilej, compozitorul Laurențiu Ganea a dedicat scriitoarei un recital de chitară clasică și tinerii actori Georgiana Asaftei și Andrei Iordache au oferit o lectură interesantă a unui fragment din celebrul roman “Arta conversației”.

În același an, la 5 iunie, a primit titlul de Cetățean de onoare al Craiovei, care i-a fost decernat de către Consiliul Local în cadrul unei ședințe solemne prilejuită de Zilele Orașului, conform radioromaniacultural.ro.

Reamintim că pe data de 18 mai 2017, președintele statului român, Klaus Iohannis, i-a conferit scriitoarei Ileana Vulpescu distincția Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler în semn de “înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii, pentru contribuția remarcabilă avută la creșterea valorii literaturii române contemporane, pentru traducerile prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilități de a lua contact cu literatura universală”.

Ne puteți urmări și pe Google News