O scriitoare care știe să pună punctul pe „i”: „Vă rog să-mi cumpărați cartea: trebuie să hrănesc patru vikingi flămânzi!”

Faceți, vă rog, cunoștință cu Johanna Gustawsson, o spaniolă născută în Franța care locuiește la Londra, este căsătorită cu un suedez, are trei băieți și scrie cărți misterioase despre ororile naziste!

- Evenimentul zilei: Cine este omul Johanna Gustawsson? Dar scriitoarea cu același nume? Cum ai ajuns să scrii? Ai știut că vei crea povești dintotdeauna sau acest dar l-ai descoperit mai târziu?

 - Johanna Gustawsson: Suntem aceeași persoană. Dar prima aleargă după patru băieți pe timpul zilei (doi încă poartă scutece, unul fiind de cinci ani și ultimul e soțul), iar cealaltă Johana scrie noaptea.

- Mai ai energie?

- Dacă mi-am ales acest drum, merg pe el până la capăt. Bine, nu am fost dintotdeauna hotărâtă să fiu scriitoare. Am fost o cititoare feroce și pasionată de povești polițiste și mi-a plăcut să scriu poezii încă de la o vârstă fragedă, dar mi-am început viața prin a fi jurnalistă și actriță. Am urcat chiar pe scenă la Paris pe la douăzeci și ceva de ani. Dar de abia atunci când am lucrat ca ghost-writer, miam dat seama cât de mult mi-a plăcut să scriu ceea ce-mi plăcea să citesc. Așadar, când editorul meu - care publica romanul meu scris ca autor-fantomă -, mi-a declarat că vrea să publice un altul, dar semnat cu numele meu, am fost cucerită de genul mystery&thriller.

Îndrăgostită de Carla’s Dream

- În România cum ai ajuns, cu ce prilej și, mai ales, spune-ne Johanna, sincer, dar sincer, cum ți se par românii (pe care i-ai întâlnit)? Dar România (ce-ai apucat să vezi din ea)? Ai mai fost în trecut la noi în țară?

- Minunatul meu editor, Bogdan Hrib, m-a invitat să fac un turneu de promovare în România pentru lansarea primului roman: Block 46. Am fost pentru prima oară în țara dvs. uimitoare și am străbătut România timp de șase zile, de la București la Galați, apoi la Alba Iulia și înapoi. A fost o excursie fenomenală cu peisaje fascinante (chiar am văzut și urși!). Dar, cel mai important, am trăit o mulțime de momente memorabile și sensibile împreună cu cititorii, care au fost impresionați de cartea mea exemplar tradusă în română de Claudia Dionise. Chiar intenționez să revin. Și m-am îndrăgostit de Carla’s Dream. Deci, acum ascult și muzică românească.

- „Block 46” - cât din viața bunicului tău deportat de naziști a trecut (în scris) în primul tău roman? Care este procentul istoriei reale și care al fanteziei?

- Absolut toate faptele menționate în pasajele istorice sunt adevărate. Doar personajele sunt imaginate, dar toate evenimentele, anecdotele, sunt toate, absolut toate adevărate. Și atunci când scrii despre o pagină atât de mizerabilă, de rușinoasă, de tristă și barbară a istoriei, trebuie să fii exact și precis. Drumul bunicului meu în Buchenwald era foarte asemănător cu cel al lui Erich Ebner, personajul meu. Bineînțeles că el a fost un sculptor în lemn și nu un student la Medicină ca Erich, dar au împărtășit multe întâmplări similare, cum ar fi scena din crematoriu.

 

Scurt pe doi

- Evenimentul zilei: Dacă ai fi nevoită să-ți convingi potențialii cititori în doar câteva cuvinte să-ți cumpere cartea, care ar fi acelea?

- Johanna Gustawsson: Vă rog să-mi cumpărați cartea: Trebuie să hrănesc patru vikingi flămânzi!

 

„Mi-ar plăcea să scriu doar de plăcere”

- Evenimentul zilei: Ești imaginea vie a globalizării: te-ai născut în Franța, te-ai căsătorit cu un suedez, trăiești la Londra, ești, la origine, spaniolă (dacă nu mă înșel). Ce înseamnă pentru tine acest fenomen al globalizării, atât de promovat astăzi?

 - Johanna Gustawsson: Trăim într-adevăr într-o lume interconectată, fapt care are un impact direct asupra promovării cărților noastre. Mi-ar plăcea să scriu doar de plăcere, dar am câteva guri de hrănit! Prin urmare, datorită acestei globalizări putem să ne facem și munca mai eficientă, mulțumită social media. La nivel emoțional, mi se pare uimitor să primesc mesaje de la cititori din întreaga lume, spunându-mi „în direct” cum simt ceea ce am scris.

 

Viața cu patru masculi

Johanna are patru băieți acasă (cu tot cu soț). Cum se descurcă singură cu atâția masculi în preajmă? „Îmi place la nebunie! Eu sunt Regina Albinuță! Am șansa de a educa trei băieți să fie respectuoși, un sprijin pentru viitorii lor parteneri”, apreciaza Johanna.

 

Cum arată viitorul scris?

Ce planuri editoriale are Johanna? „Voi începe volumul 4 în seria Emily Roy și Alexis Castells care va avea loc în Parisul perioadei Belle Epoque. Volumul 3, numit Sång în Franța și Blood Song în Marea Britanie și SUA, va fi lansat pe aceste piețe în toamnă”.

 

Fan Baudelaire

Cine sunt scriitorii preferați ai Johannei? „Sunt un mare admirator al poetului Charles Baudelaire și al teatrului clasic. Piesa Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand este cea pe care o tot citesc, gustându-i cuvintele, de parcă ar fi produse de patiserie fină! Sunt, de asemenea, un mare fan al Agathei Christie și al lui Poirot, cu care m-am înțeles din prima. Autori români preferați? Voi începe călătoria mea literară românească cu Anamaria Ionescu, care mi-a oferit una dintre cărțile sale traduse în limba engleză”.