Campania zgomotoasă a acuzaţiilor privind implicarea Moscovei în alegerile americane a avut rolul de a camufla ţinta reală: controlul Internetului.
Un editorial al lui Daniel Greenfield pentru Front Page Magazine.
Victoria lui Trump a reprezentat incendierea Reichstagului pentru cenzura pe Internet. Furia și teoriile conspirației care au urmat nu au urmărit doar să-l doboare pe președintele Trump, ci să pună capăt liberei exprimări online.
Nu este o coincidență că principala teorie a conspirației legată de alegerile din 2016 implică libertatea de exprimare și cenzura pe internet. Afirmația că troli și roboți au manipulat alegerile nu se bazează pe nici o dovadă. Însă este o unealtă convenabilă nu doar pentru a-l delegitimiza pe Trump, ci și ideea însăși a unui internet liber și deschis unde oricine poate spune orice dorește.
Ben Cardin, Jerry Nadler și alți membri ai Congresului au comparat conspirația influențării alegerilor cu Pearl Harbor. Congresmenul Jim Himes a mers chiar mai departe, sugerând că ea a eclipsat atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pretinzând că „este comparabil cu acestea și cu Pearl Harbor din punctul de vedere al gravității sale, ca amenințare pentru această țară.”
Ceea ce vor ei de fapt să spună este că înfrângerea electorală a Demmocraților este mai gravă decât uciderea a 3000 de oameni. De aceea se vor opune interzicerii călătoriilor din statele teroriste până când teroriștii islamici vor începe să voteze cu Republicanii.
Și în ce a constat acest cel mai mare atac de la Pearl Harbor încoace? În Exprimare. Pe internet.
Teoria centrală a conspirației în afacerea Russiagate nu este chiar despre pirateria cibernetică: este despre site-urile de fake news și despre roboții de internet. Noul Pearl Harbor este provocat de faptul că prea mulți oameni spun lucruri greșite și trebuie să fie opriți să o mai facă. Dacă vor continua să spună acele lucruri, va fi mai rău decât uciderea a 3000 de persoane.
Dacă acesta a fost noul Pearl Harbor, înseamnă că trebuie să declarăm război Rusiei?
Democrații au prea puțin apetit pentru conflictele militare, cu excepția fermierilor din Nevada. Trump a doborât mai mulți luptători ruși la sol într-o singură zi decât Obama în opt ani de mandat (referire la cei circa 200 de mercenari ruși uciși în Siria pe 7 februarie de forțele speciale americane). Când vine vorba de Moscova, Democrații vor mai degrabă să impună niște sancțiuni nesemnificative, înainte de a apăsa Butonul Reset atunci când vor ajunge la Casa Albă. Nu Rusia doresc ei să o reprime, ci pe noi.
Acuzațiile de trădare și răcnetele de alarmă de război sunt pretexte pentru o reprimare internă.
Incendierea electorală a Reichstagului a provocat o criză care trebuia să fie urgent rezolvată. Retorica războinică a justificat violarea drepturilor civile, de la ascultarea colaboratorilor lui Trump la cenzurarea internetului. Efortul „scandalului complicității cu Rusia” de a-l inculpa pe Trump și de a-i arunca în închisoare pe colaboratorii săi, prin orice mijloace, de la ascultarea telefoanelor la investigația lui Mueller, au fost partea cea mai zgomotoasă a campaniei. Cenzurarea internetului a fost campania din umbră.
Implicațiile sale nu sunt atât de evidente, însă merg mult mai departe de aceste alegeri.
Campania început cu avertizări alarmiste despre Fake News. Președintele Trump a reușit cu succes să o întoarcă împotriva CNN, însă campania de a epura materialele conservatoare de pe Facebook, Google și alte servicii și site-uri online este tot mai puternică.
Înainte de alegeri, Obama a avertizat: „Vom fi nevoiți să implantăm în interiorul acestui vest sălbatic al fluxului de informații un fel de funcție selectivă.” Subiectul de dezbatere al internetului devenit un mediu periculos și nereglementat se află în centrul campaniei pentru cenzurarea mediului online. Primul Amendament a împiedicat o acțiune guvernamentală directă, așa că a fost nevoie ca reglementarea să îmbrace o altă formă.
„Funcția selectivă” a fost exercitată prin presiuni asupra Facebook, Google și celorlalte pentru a implementa o pătură de ONG-uri stângiste care să determine ce trebuie publicat și ce nu. Această pătură „selectivă” va promova „seriozitatea” și va bloca „disensiunile”: nimic altceva decât eufemisme Orwelliene pentru cenzura politică.
Această pătură intermediară a permis Google și Facebook să externalizeze cenzura prin intermedierea organizațiilor „demne de încredere”. Sau cel puțin a acelor organizațiii considerate de încredere de către Stânga. Aceeași mașinărie de ecou a presei care a fabricat criza a fost pusă să impună soluția.
Soluția a fost restaurarea monopolului presei transformând internetul într-o comunitate închisă.
Iar faptul că Stânga a fost desemnată să răspundă de „seriozitatea” conținutului nu este altceva decât cenzură politică.