Toate cele 80 de școli și grădinițe de stat din Constanța vor fi igienizate de angajații primăriei până la începutul anului școlar. Se va acționa inclusiv în Campusul Universității Ovidius.
Angajații Serviciului Igienă Publică din primăria Constanța lucrează în aceste zile la igienizarea curților, grădinilor și aleilor de acces ale celor 80 de unităţi de învăţământ din oraș. Potrivit reprezentanților primăriei Constanța, salariații de la Spații Verzi cosesc iarba, strâng resturile vegetale și menajere, efectuează proceduri de măturat mecanic sau manual.
De asemenea, igienizarea are loc și în zona Campusului Universității “Ovidius” Constanța. Gunoaiele sunt, apoi, colectate de autospecialele firmei de salubrizatate pentru a fi transportate la groapa de de;euri menajere din afara orașului. Lucrările vor fi finalizate până la începutul noului an şcolar.