Pe baza noilor reglementări ale sistemului educațional din Marea Britanie, o școală creștină riscă să fie sancționată pentru că nu a invitat și un Imam să le vorbească elevilor.
„Calul Troian” este un grup de organizații civice, cu sediul în Birmingham, care urmăresc să sporească prezența Islamului în școlile din Marea Britanie. Pentru a evita o radicalizare a grupului, sistemului de învățământ din Regat i s-au adus o serie de „îmbunătățiri”.
Potrivit noilor reguli, care doresc „să promoveze toleranța și respectul pentru toate credințele și culturile”, școlile religioase, fie ele Anglicane, Catolice sau Evreiești, trebuie să organizeze vizite la Moschei sau să invite Imami pentru a ține prelegeri, scrie The Telegraph.
Drept urmare, o mică școală independentă (a cărei identitate este trecută sub tăcere de ziarul britanic) a fost amenințată că va fi degradată de la nivelul „Bun” la „Acceptabil” din cauza faptului că nu s-a conformat noilor reglementări.
„În mod îngrijorător, apar dovezi despre cum înțeleg Inspectorale Școlare să aplice noile regulamente”, a declarat pentru ziarul citat Simon Calvert, directorul adjunct al Institutului Creștin, căruia școala respectivă îi este subordonată. „Uimitor, școlii i s-a comunicat că ar trebui să invite figuri reprezentative ale altor grupuri religioase pentru a conduce adunări și a ține lecții, cum ar fi un Imam”, a dezvăluit Calvert.
Pe de altă parte, un purtător de cuvând al Departamentului Educației a declarat că schimbarea regulamentului este esențială pentru ca tinerii britanici să iasă din școală „bine prgătiți” pentru „viața modernă din Marea Britanie”.