”Asta să fie libertatea despre care se vorbește, cea în care putem să expunem prin scris organe sexuale! Mă întristează și mă depășește. Nu știu de ce oamenii preferă acum să umble în pielea goală în loc să umble și ei îmbrăcați decent. Dacă doi au intrat într-o cameră și au închis ușa după ei nu ne putem închipui că se apucă să facă parchetul, să zugrăvească.

Plăcerea de a scrie atît de explicit este pentru că oamenii ăștia chiar simt nevoia să scrie așa sau pentru că e moda? Nici nu știu de ce să-i suspectez. Dacă scriu pentru că așa e moda e mai puțin grav decît dacă ei au ajuns la concluzia să scrie așa. Eu nu sînt așa o pudibondă încît să mă sperii de orice. Dacă spun un banc și sînt acolo cuvinte porcoase, nu le evit.

Un banc este un banc. Îl spui cum l-ai auzit și nu trebuie să te temi. Asta e ca și cînd ai da o rețetă pentru așa ceva. Este foarte ciudat să nu ai nici un pic de rușine. Eu zic că pur și simplu s-a pierdut rușinea.”

Sunt din ce în ce mai prezenți. Pe mine, care nu-mi mai face nici o plăcere să ies din casă, aceștia  mă inoportunează cu prezența lor doar în viața politică, sau la terase.

Cu privirile pierdute, în chiloți și șlapi, cu păr stufos pe picioare și figuri bonome (deși vorbesc urît și tare, fără să țină seama de cei din jur), de pitici de grădină, te fac să lași mâncarea neatinsă. Sunt genul ”multitasking” cu chipuri pe care cu mari eforturi le poți considera mature.

De obicei își lasă să crească bărbi, tocmai din acest motiv, și și le tund în așa fel încât chipurile lor seamănă identic cu cele ale piticilor de grădină. Sau a acelora din incorecta politic poveste a Albei ca zăpada, cea care nu și-a dat consimțământul să poată fi sărutată de Făt-frumos… Au propriul smartphone deja de la 10-12 ani și o viață „portabilă” în care smartphone-ul  este un container al existenței lor. Tineri pentru care enciclopediile sunt Wikipedia și Google. Băieți și fete care trăiesc constant între realitate și virtual, între viața online și offline fapt care are efecte asupra sentimentului lor de fericire și mulțumire.

Pitici de grădină  despre ”FOMO”, teama de a lipsi, sau teama de a pierde ceva în timp ce ești deconectat de la internet. Tocmai acest lucru îi împinge către o relație morbidă și excesivă cu internetul, fără de care ei nu par să poată trăi. Par sensibili la problemele mediului înconjurător, încălzirea globală și ecologia, cred în egalitatea sexelor și sunt în favoarea uniunilor LGBT . Probabil că despre acești indivizi și modul lor de a trăi și a face literatură/artă, vorbea  Ileana Vulpescu.

Am ajuns, deci, într-un scenariu de cădere socială. În politică sunt tot mai puțini oameni inteligenți și cultivați. Patrioți, doar de sămânță. Ceea ce numim în România a fi ,,upperclass”, arată ca o menajerie. Spiritul ,,manelizării” devine sufocant, tinerii își caută, în toată vulgarizarea în care trăiesc, o nouă identitate de generație, în care protestul pare primordial și este asociat cu progresismul. Ceea ce afișează în scena publică acești ”pitici de grădină” neomarxiști este doar exprimarea unui liber arbitru brutal, a unei împietriri a gîndirii în forme fragede.

Vine, ca un val puturos peste noi, ”Progresismul lui Schumpeter”…  

Zilele trecute s-a hotărât nominalizarea pentru postul de Președinte al TVR și multă lume de pe scena publică s-a grăbit s-o conteste pe doamna Ramona Săseanu. Dar dacă tot vorbim despre Televiziune, poate că ar fi interesant să ne amintim despre adevărata distrugere a acestei instituții, sun bagheta unui ”respectabil” liberal, fost apropiat al lui Traian Băsescu. De fapt, un soț, apropiat al fostei lui soții, (sic!), care, la rândul ei a fost extrem de apropiată de președintele securist, scelerat, care a dat semnalul începerii distrugerii sistematice a destinului României.

”Distrugerea creativă”, schöpferischeZerstörung, cunoscut sub numele de ”furtuna lui Schumpeter”, este un concept care, începând cu anii 1950, aparține economistului austriac Joseph Schumpeter, care l-a extras din opera lui Karl Marx. După Schumpeter, „furtuna distrugerii creative” descrie „procesul de mutație industrială care revoluționează constant structura economică din interior, distrugând-o neîncetat pe cea veche, creând una nouă”. 

Prima utilizarea a acestor termeni a fost a sociologului marxist german Werner Sombart în lucrarea sa ”Krieg und Kapitalismus”  – Război și capitalism, 1913. La Marx, ideea distrugerii  creatoare,  ”Vernichtung” implică ideea că, nu doar capitalismul distruge și se reconfigurează, însă istoria i-a dat dreptate lui Schumpeter împotriva lui Marx: socialismul câștigă teren în fața capitalismului în mod gradual, nu prin revoluția violentă, ci prin cea ”liniștită”, înfăptuită de cohorte de astfel de exponenți ai generațiilor de ”pitici de grădină”. Capitalismul devine corporatism – teoretizat de un alt curent colectivist: fascismul -, iar principalii săi adversari,  intelectualii din universități și generațiile de ”expirați”, oameni care au un anume grad de cultură și nu se lasă amețiți de aceste fantasme. Doar așa se poate explica această  dorință, devenită obsesie pentru „progres” în cultură, educație, morală inversă și moravuri. Așa, capitalismul își subminează propria precondiție instituțională, care este liberalismul clasic. În România, slaba calitate la care a ajuns liberalismul, explică, întrucîtva ascensiunea neomarxiștilor pluseriști, cu agendele făcute în alte capitale europene, decît București. Rezultatul este dezastruos, chiar dacă  în guvern ministeriatul deplorabil al ”piticilor de grădină” durează de relativ puțin timp.

Este ceea ce a prevăzut cu multă luciditate Schumpeter însuși. Altfel, cu ajutorul acestor ”tineri pitici de grădină”, în loc de cultură vom avea, în curând, doar propagandă politică, marketing, PR și literatură motivațională.  

Nu s-a scandalizat nimeni după batjocorirea TVR Cultural, care a fost ”salvat” de dl. Săftoiu prin desfiinţare. Așa a fost ”salvată”, după metoda lui Schumpeter, și Televiziunea Română, sub Băsescu, prin distrugere. TVR CULTURAL a fost desființat, pur și simplu. Asta, cînd era clar că TVR Cultural era singurul canal care justifica statutul de serviciu public al TVR. Doar prin reînființarea TVR Cultural, ca „misiune”, mai poate fi TVR  un serviciu public de televiziune. Suntem într-un moment cînd trusturile private, televiziunile de ştiri ajung prin rotație, sau toate de-o dată (ca în cazul pandemiei), televiziuni oficioase ale puterii. Tocmai de aceea, TVR trebuie să rămînă televiziune publică, (au mai spus-o și alții), transformându-se într-un  mare „TVR Cultural”. Însă pentru asta, prima și cea mai importantă condiție este aceea de a nu ajunge în mâna neomarxiștilor de la USR PLUS. Dacă liberalii, atîția cîți mai există, și doamna Ramona Săseanu vor re-gândi un TVR Cultural, împărțit în TVR Educaţional, TVR Arte, TVR Istorie, TVR Film, TVR Documentar,  TVR Sport, TVR Tineret, TVR pentru copii, ferindu-l în același timp de șefii peste piticii de grădină, poporul acesta trăitor în menajeria de sticlă numită România, ar putea avea o șansă în plus.