Schizofrenia este o boală care provoca halucinaţii, dificultăți în controlarea gândurilor şi sentimentul de mania persecuţie. Statisticile arată că aproape 5% dintre persoanele diagnosticate cu această boală se sinucid.
Schizofrenia va fi tratată cu medicamentul revoluționar Cobenfy
Cercetătorii s-au arătat entuziasmaţi după autorizarea de către FSA a medicamentui împotriva schizofreniei care are un nou mod de acţiune asupra bolii.
Medicamentul Cobenfy a fost dezvoltat de compania farmaceutică americană Bristol Myers Squibb. Scopul este de a ținti receptori diferiţi de cei vizaţi de tratamentele utilizate până acum, receptorii de dopamină.
„Acest medicament,pentru prima dată după mai multe decenii, folosește o nouă abordare în ceea ce priveşte tratamentul pentru schizofreniei. Autorizare oferă o nouă alternativă la medicamentele antipsihotice prescrise până în prezent”, a declarat Tiffany Farchione, Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA).
Cobenfy ar putea fi o lovitură financiară pentru Bristol, unii analiști prognozează deja vânzări anuale de peste șase miliarde de dolari.
Medicamentele existente, cum ar fi Thorazine și Seroquel, ajută la tratarea simptomelor schizofreniei prin blocarea receptorilor de dopamină, care sunt substanțe chimice pe care creierul le folosește pentru comunicare. Dar unii pacienți nu răspund la aceste tratamente, iar noul medicament i-ar putea ajuta, spun cercetătorii.
Cobenfy va fi administrat pe cale orală
Eficacitatea medicamentului a fost evaluată în două studii clinice, care au arătat că noul medicament permite o reducere semnificativă a simptomelor la persoanele bolnave. Cobenfy are și efecte secundare, cum ar fi: greaţă, vărsături, indigestie, diaree, constipaţie, retenţie urinară şi probleme hepatice.
Dar aceste efecte secundare par să fie mai reduse față de efectele medicamentelor actuale, a explicat Matt Jones, profesor de ştiinţe neurologice, Universitatea din Bristol. În opinia sa, „este incredibil de bună pentru pacienţi”.
Schizofrenia, o boală greu de tratat
Sameer Jauhar, medic psihiatru la King's College din Londra, a declarat că „din păcate, antipsihoticele disponibile în prezent au efecte secundare importante, în special creşterea în greutate şi efecte puternice cu privire la mişcări, putând afecta adeziunea pacienţilor la tratament”.
Și continuă: „Este una dintre cele mai entuziasmante realizări din domeniul nostru”, subliniind că mai este nevoie de studii clinice pe termen mai lung, pentru a confirma aceste beneficii medicale, scrie time.com.