Dintre toate lecțiile de pe lume, schimbările mi se par esențiale. Anduranța la schimbare - iată o temă, pe care școala ar trebui s-o includă în programă.
Când se schimbă un șef, lumea se sperie din instinct. Mai ales când este vorba despre un șef ales, adică despre acel candidat căruia ai privilegiul să-i cauți petele albe și negre. Cu toate dedesubturile ei labirintice, o alegere are valoarea certă, de a crește încrederea votantului. Pentru acea scurtă perioadă de dinainte, oricine trăiește cu intensitate, uneori doar de el știută, rolul de personaj principal. Căci, ah, chiar în lumea asta labilă, făcută din miliarde de tiranii și de jocuri perfide, supraviețuiește încă plăcerea vanitosă de-a fi, dacă nu jucător, măcar cel care taie cărțile. Tocmai de aceea, în sezoanele cu alegeri, nu contează decât perioada de dinainte, când ai iluzia că faci parte din dramă. Chiar și-acum în zodia jocurilor gata făcute. Cum se anunță un candidat, cum apar și informațiile subterane, picanteriile, care hrănesc o fantezie avidă. La câteva minute după numirea premierilor (căci ei s-au schimbat cel mai des), zeci de mâini harnice postează informații scoase cu abilitate din declarațiile de avere și împachetate ca surprizele din oul Kinder. Ieri, cum am deschis telefonul, mi-a și sărit în ochi Volkswagen-ul Vioricăi Dăncilă, până ieri doar un Passat fără nicio valoare, devenit erou de pagină web, odată cu ascensiunea politică a stăpânei. Dar de la vehiculul ăsta începe adevărata distracția, căci nicio numire nu s-a dovedit un act ferm, ci mai curând o provocare pentru alegătorii, care au înlocuit demult entretimentul insipid de la urnă cu jocurile detronării și cu pariurile făcute pe timpul unei victorii. Doar suntem niște oameni educați cu Game of Thrones.
Până nu demult, șansele candidatului erau legate de carismă, de tinerețe, uneori de educație, astăzi doar amintiri prăfuite. Nici măcar surpriza nu mai există. Un candidat puternic negociază fără greșeală, cumpără și-și plantează din timp santinelele în acele puncte cheie, cunoscute până și de copiii pasionați de strategy games. Prin urmare, spectacolul s-a mutat în teritoriul epic al biografiilor și-al faptelor minore, unde nici măcar stelele nu mai strălucesc, ci doar clipesc insinuant, ca să te atragă în eroare.
În lumea scriitorilor cel mai tensionat moment era pe vremuri în preajma alegerilor. În ultimul deceniu, evenimentul a cam căzut în umbră, existând un singur șef, dl. Nicolae Manolescu, în toate fazele sale, demn, drept, subiectiv, intolerant, o personalitate amplă și poate că cel mai cunoscut scriitor. A avut preopinenți (unul redutabil a fost Breban). Votat cu entuziasm, imbatabil în alegeri, președinte de trei mandate. Un singur lucru i-a lipsit: n-a avut încă niciun adversar din generațiile tinere, care să-i fi fost pe măsură. Până acum. Mai precis până zilele trecute, când, în sediul din Sfinții Voievozi a intrat Dan Lungu. Scriitor de forță și de popularitate, tradus în numeroase țări, senator și, mai cu seamă, un constructor de vocație, Dan Lungu întrunește toate calitățile acelui contracandidat visat de Nicolae Manolescu.
Ne puteți urmări și pe Google News
Prin urmare, ne așteaptă un an palpitant.
Recomandările noastre
