Constructorul auto Volvo își mută treptat producția turismelor electrice produse în China, în Belgia. Decizia suedezilor vine în contextul în care UE va continua cu măsurile punitive la adresa importurilor subvenționate de China.
Volvo, decizie neașteptată în privința mașinilor electrice
Acționariatul companiei suedeze are în vedere sistarea vânzării mașinilor electrice manufacturate în China, livrate pe piața auto din Europa, asta în condițiile în care factorul decizional din UE își va respecta promisiunea și va impune taxe vamale pentru importul turismelor electrice de proveniență chinezească.
Surse din interiorul companiei Volvo au declarat pentru publicația The Times că suedezii nu vor recunoaște mutarea liniei de producție pentru modelele EX 30 și EX 90, din China în Belgia. În schimb constructorul auto, va susține că sistarea vânzărilor EV manufacturate în uzinele chinezești este exclusă.
Schimbările continuă și pe piața auto din Marea Britanie
De asemenea, sursa citată adaugă faptul că Volvo are în vedere mutarea liniei de asamblare din Marea Britanie tot în Belgia. Reprezentanții grupului auto suedez au refuzat să comenteze informația publicată de agenția de știri Reuters.
În linii mari problemele constructorului Volvo au început în luna octombrie a anului trecut, când Comisia Europeană a dat curs unei investigații asupra industriei constructoare de mașini din China, în special cea de mașini electrice.
Problemele pentru Volvo au început anul trecut
Rezultatele anchetei ar urma să fie publicate în noiembrie. Concret, Executivul european urmărește să identifice dacă vehiculele electrice ieftine din China sunt subvenționate incorect de stat. În replică, regimul comunist de la Beijing a acuză Uniunea Europeană de „protecționism peste măsură”. China a amenințat că va reconsidera relațiile comerciale sino- europene.
Statele comunitare urmăresc să diminueze dependența de a doua putere economică a lumii, mai ales în privința materialelor și produselor necesare pentru tranziția verde.