Schimbări majore la școli și grădinițe, în Republica Moldova

Dan Perciun. Sursa foto: Facebook

Modul de finanțare pentru școli și grădinițe în Republica Moldova urmează să se schimbe, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun.

Ce se schimbă la grădănițe

În cazul grădinițelor, Dan Perciun spune că nu există acum o logică clară în alocarea banilor, iar aceast fapt a dus la inechitate între instituții. Ministrul consideră că e necesară o abordare a finanțării care să ofere o transparență mai mare la alocarea resurselor financiare.

Noua schemă de finanțare va fi aplicată de la anul viitor ca experiment în patru raioane din Republica Moldova. Dan Perciun a dat asigurări că bugetele actuale ale grădinițelor nu vor fi tăiate.

Dar, mai spune ministrul Educației, până acum finanțarea era arbitrară, așa că noua formulă este necesară. În plus, în urma discuțiilor din ultimele zile, autoritățile locale s-au arătat deschise spre aplicarea noii formule de finanțare a grădinițelor.

Ce se schimbă la școli

În ceea ce privește școlile, Ministrul Educației spune că va face publică formula exactă de calcul în următoarea perioadă. Noua modalitate de finanțare va începe de la anul și va fi implementată pentru început în doar în patru raioane Florești, Cahul, Anenii Noi și Nisporeni. Ulterior, în baza rezultatelor se va decide dacă se va aplica în toată țara, dar deja din 2026.

El a precizat că Ministerul Educației și Cercetării va modifica formula de finanțare a școlilor după consultările și discuțiile avute în ultimele trei luni pe acest subiect.

Tinerii cu studii pedagogice își vor putea efectua stagiile de practică în cele 100 de școli care vor fi selectate de Ministrul Educației și Cercetării, care vor primi, în acest scop, finanțare suplimentară.

Școală. Sursa foto: dreamstime.com

Cele 100 de școli vor avea și o colaborare detaliată cu universitățile și cu ministerul, astfel încât stagiile de practică ale studenților din domeniul pedagogic să aibă o mai mare eficiență.

„Vom prevedea un buget suplimentar pentru școlile care au acest statut, pentru ca acestea să poată acoperi costurile aferente stagiilor de practică, de la costuri de logistică, costuri banale de tipul hârtie pentru tipărirea planurilor didactice, până la costuri pentru persoanele care le vor fi mentori. În prezent suntem în etapa de parametrizare a acestui aspect, ca să știm exact cum să prevedem sumele necesare în formulă”, a declarat Dan Perciun, într-un live pe Facebook.

Bani mai mulți pentru școli. În ce situații se primesc

Ministrul a mai anunțat și modificarea modul de finanțare al școlilor în alte limbi decât cea română, astfel încât mai multe obiecte de studiu să fie predate în limba română sau în cea găgăuză, nu în rusă.

„Vrem să ajungem în situația în care să vedem matematica predată în română sau găgăuză, educația pentru societate predată în română sau găgăuză, fizica predată în română sau găgăuză și așa mai departe. Formula de finanțare a școlilor ar urma, pentru școlile care capătă acest statut, de școală unde se implementează educații multilingve, să prevadă venituri suplimentare, iar profesorii din aceste școli, care fac acest efort, să beneficieze de suplimente salariale”, a mai spus Dan Perciun

El a vorit și despre înființarea unui fond de investiții la Ministerul Educației și Cercetării, din care să fie finanțate diverse achiziții, de la autobuze școlare la tehnică de calcul sau table interactive. Ministrul a adăugat că propunerile cu privire la finanțarea școlilor vor fi prezentate în ședința de Guvern în câteva săptămâni, pentru a fi implementate în 2025.