Pe 14 iulie, președintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege prin care rovinieta se va aplica în funcție de durata de utilizare a vehiculului. Prin actul normativ, autoritățile doresc să vadă și o diferențiere între prețurile pe care le vor plăti șoferii, în funcție de gradul de poluare și kilometri parcurși.
La jumătatea lunii iulie, președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Începând cu data de 1 ianuarie 2026, în România vor fi două tipuri de roviniete: pentru vehicule ușoare, care se va numi, în continuare, rovinietă și pentru vehicule grele, denumită TollRo.
Rovinieta clasică de până acum va fi valabilă doar pentru vehiculele care au o masă totală mai mică de 3,5 tone. Cele care depășesc pragul vor necesita TollRo. Prețul taxei de drum va varia în funcție de:
- categoria vehiculului;
- clasa de emisii poluante (Euro);
- durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Aceasta cuprinde atât durata de parcurs, cât și pe cea de staționare.
Ce este rovinieta „TollRO”
În Legea 226/2023 ce va fi aplicată la începutul anului 2026 se precizează că rovinieta va fi aplicată pe rețeaua de drumuri naționale din România cu excepția sectoarelor de drum național aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ ieșire în/ din acestea.
Legea prevede că rovinietă „TollRO” se achită anterior utilizării rețelei de drumuri naționale din România și este structurata în funcție de durata de utilizare a acesteia, astfel: o zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile și 12 luni.
Taxarea în cazul vehiculelor cu o masă totală mai mare de 3,5 tone se va face prin înmulțirea numărului de kilometri parcurși cu valoarea unitară TollRo, care încă nu a fost stabilită. Valoarea tarifară va fi reglementată prin ordin de ministru.
Tariful zilnic nu depăşeşte 9 % din tariful pentru 12 luni, tariful pe 10 zile nu depăşeşte 12 % din tariful pentru 12 luni, tariful lunar nu depăşeşte 19 % din tariful pentru 12 luni iar tariful pe două luni nu depăşeşte 30 % din tariful pentru 12 luni.
CNAIR, responsabil pentru rovinietă
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) este instituția care se va ocupa de încasarea taxei TollRO. Pentru colectarea contravalorii noii roviniete, se introduce sistemul de tarifare rutieră electronică în România, denumit STRR. Acesta este interoperabil cu sistemele de tarifare rutieră electronică din celelalte state membre ale UE prin intermediul SETRE, complementar STRR.
„TollRO se va percepe pentru utilizarea domeniului SETRE România, care este reprezentat de reţeaua de drumuri naţionale din România, cu excepţia sectoarelor de drum naţional aflate în intravilanul municipiilor între indicatoarele de intrare/ ieşire în/ din acestea, pentru utilizarea căreia tariful de trecere datorat este colectat prin intermediul unui sistem de tarifare rutieră electronică”, se arată în lege.
Noua rovinietă va putea fi achitată:
– în baza unui contract încheiat de un utilizator SETRo cu un furnizor SETRo.
– în baza unui tichet de rută cu o singură trecere, emis prin intermediul aplicaţiilor informatice interconectate cu STRR. Tichetul de rută se achită anterior efectuării trecerii.
– prin aplicaţie mobile pusă la dispoziţia utilizatorilor cu titlu gratuit de CNAIR. Această aplicație poate fi utilizată pentru vehiculele înmatriculate în România. Extinderea utilizării aplicaţiei mobile pentru vehiculele înmatriculate în alte state se stabileşte prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.
CNAIR stabileşte cuantumul TollRo datorat şi încasează suma aferentă astfel:
a) de la furnizorul SETRo, pe baza declaraţiilor privind TollRo transmise. Încasarea acestei sume de CNAIR se realizează independent de momentul efectuării plăţii acesteia între utilizator şi furnizorul SETRo;
b) de la utilizatorul domeniului SETRE România, în baza datelor din tichetul de rută, înscrise în STRR;
c) de la utilizatorul domeniului SETRE România, în cazul utilizării aplicaţiei mobile, în baza datelor colectate de la aceasta.
Ce amendă primesc șoferii care nu plătesc taxa de drum
În cazul în care s-a constatat neplata TollRo, utilizatorii au obligaţia de a plăti către CNAIR un tarif compensatoriu. Cuantumul tarifului compensatoriu este:
a) de o sută de ori valoarea TollRo datorat, dar nu mai mult de 1.000 lei în situaţia în care se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România; în acest caz valoarea TollRo achitată necorespunzător nu se restituie;
b) de 2.000 lei, în situaţia în care nu se poate stabili distanţa parcursă pe domeniul SETRE România.
În cazul șoferilor care conduc vehicule mai mari de 3,5 tone, amenda este cuprinsă între 1.550 lei și 3.100 de lei. Mai mult de atât, cei care conduc autocare pot fi amendați cu până la 5.500 de lei. Amenda pentru rovinietă poate fi plătită atât fizic, cât și online.
În cazul deținătorilor de permis categoria B, cei care nu au plătit rovinieta, riscă să primească amenzi cuprinse între 250 și 500 de lei. În cazul mașinilor mai mari, ce transportă marfă și au până la 3,5 tone, amenzile sunt cuprinse între 950 și 1.900 de lei.