Schimbări majore la iUmor. Cina va prezenta noul sezon, după plecarea lui Copoț

Schimbări importante la iUmor. Prezentatorii și unul dintre jurați vor fi înlocuiți în sezonul 15. Sursa foto: iUmor / Facebook

Producătorii iUmor au făcut mai multe modificări pentru sezonul următor. După înlocuirea lui Mihai Bendeac, urmează altele. Unul dintre jurați a fost înlocuit și se pare că nici prezentatorii nu vor mai fi aceeași. Cine se alătură echipei în sezonul 15.

Sezonul 15 iUmor vine cu multe modificări ale echipei. În urmă cu câteva zile, în presă  au apărut zvonuri potrivit cărora unul dintre jurați va fi înlocuit. Este vorba despre Nelu Cortea, care nu va mai fi prezent la masa juriului. Locul său va fi luat de Cosmin Natanticu.

Potrivit unor surse, producătorii au vrut o schimbare majoră a distribuției, însă s-au lovit, între timp, de contractele prea bine făcute ale unora dintre angajați, iar acest lucru s-a întâmplat inclusiv în cazul lui Cătălin Bordea.

„Culmea e că din punct de vedere profesional, totul merge foarte bine. Nu s-a schimbat nimic în ceea ce mă privește. Am contract semnat de anul trecut și pentru sezonul acesta de iUmor”, a declarat Cătălin Bordea pentru cancan.ro.

Copoț și Badea, înlocuiți de la iUmor

Schimbările de la iUmor nu se opresc aici. Șerban Copoț a anunțat public că nu va mai face parte din echipa emisiunii, însă despre Dan Badea nu s-a zvonit nimic, până acum. Se pare că ambii prezentatori vor fi înlocuiți. Sezonul 15 al emisiunii iUmor va fi prezentat de doi finaliști de la Asia Express.

Noul sezon al emisiunii iUmor va fi prezentat de Emi și Cuza de la Noaptea Târziu. Cei doi par să se afle într-o perioadă extrem de bună din punct de vedere profesional, devenind extrem de căutați. Au tot participat în cadrul a diferite emisiuni, fiind chiar finaliști la Asia Express. Au făcut echipă și la „Te cunosc de undeva”, unde au ieșit câștigătorii sezonului 17, potrivit cancan.ro.

Emi și Cuza, noii prezentatori ai emisiunii iUmor, sezon 15. Sursa foto: Instagram

Audițiile iUmor încep la începutul acestei luni și se vor desfășura până pe 30 septembrie. Pe data de 4 august se va desfășura o ediție specială cu tematica „fotbal”, în care, cel mai probabil, vor fi invitați fotbaliști de top, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Pe data de 31 octombrie va avea loc o ediție de Roast, în care vedetele să-i pună la zid pe jurați, iar pe 1, 2, 27, 28, 29 noiembrie vor fi difuzate ediții speciale. În data de 30 noiembrie va avea loc marea finală a sezonului 15 iUmor.