Noile modificări la Codul Rutier prin care se stabilesc noi sancțiuni pentru comportamentul agresiv la volan vor fi aprobate în ședința de guvern de joi, 27 ianuarie.
Guvernul a introdus pe ordinea de zi a ședinței de joi ordonanţa care modifică și completează OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Sunt stabilite unele amenzi mai mari și introduce altele noi. De asemenea, va fi definit și sancționat comportamentul agresiv la volan.
Conform proiectului de modificare la Codul Rutier, comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice este sancționat cu amenzi prevăzute în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei - 725 lei), dar și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
În cazul producerii unui accident de circulaţie care a avut drept consecință avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale sunt prevăzute amenzi din clasa a III-a. Acestea sunt cuprinse între 870 lei și 1.160 lei. Într-o astfel de situație, permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.
Pentru circulația pe banda de urgență rămâi fără permis
Circulația nejustificată pe banda de urgență a autostrăzii va fi sancționată mai aspru decât în prezent. Amenzile pentru acest tip de contravenței vor fi cuprinse între 1.305 lei și 2.900 lei. În prezent acestea sunt cuprinse în intervalul 580 lei - 725 lei. Totodată cei în cauză vor fi sancționați și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Noul act normativ introduce sancţiunea complementară de suspendare a permisului de conducere pentru 120 de zile pentru executarea manevrei de întoarcere sau de mers înapoi pe autostrada. Aceeași sancțiune este prevăzută pentru circulația pe sens opus sau pentru trecerea de pe un sens pe altul printr-un loc interzis, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.
Se majorează perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru încălcarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Cresc amenzile pentru depășirea neregulamentară
Pentru depășirea neregulamentară vor fi majorate amenzile pentru șoferi de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei. De asemenea, pentru astfel de situații se suspendă dreptului pentru 60 de zile.
Încălcarea regulilor cu privire la depășire vor fi sancționate mai aspru în condițiile în care se produce un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Amenile vor crește de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei - 2.900 lei. Permisul de conducere va fi suspendat, într-un astfel de caz la 90 de zile.
Se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei). În acest caz se prevede și creșterea perioadei în care este suspendat permisul de conducere, de la 30 de zile la 60 de zile.
Încălcarea regulile privind acordarea de prioritate care s-a soldat cu un accident de circulaţie se sancționează cu amenzi mai mari, de la 1.305 lei - 2.900 lei. Crește și perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.
Se introduce un nou prag de viteză
Se reglementează un nou prag de viteză. Depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză se va sancționa cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.
În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile.
Se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.