Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, a vorbit despre posibilitatea introducerii impozitului progresiv, un model adoptat de multe țări din Uniunea Europeană.
Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, a afirmat că impozitul progresiv ar putea să fie o opțiune pentru actuala guvernare. În România vor urma dezbateri pe această temă, iar ministrul a explicat că multe țări din Europa au adoptat această metodă de impozitare.
Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, despre impozitul progresiv
Este o opțiune. Toată țările din Europa, dacă ne uităm care sunt rezultatele impozitului progresiv, o să facem dezbateri publice, să înțeleagă chiar și cei care se uită în cota unică. Au fost momente sau elemente în România când a fost necesară bună și utilă cota unică”, a spus ministrul Finanțelor la Profit News TV.
„Regimul fiscal are punctele sale de potențial și punctele sale de inflexiune, în sensul în care regimul fiscal nu mai este util într-o anumită abordare și trebuie schimbată abordarea pentru că economia se comportă altfel. Ori, în toată Europa, care se conduce pe economie socială de piață, adică are sistemul de redistribuire a veniturilor la bază și sistemul de solidaritate în cadrul fiscal, asta este o chestiune de uniune fiscală pentru cei care n-au înțeles cum se comportă zona euro.
„Scopul este și de stimulare a economiei și de creare a clasei mijlocii”
Uitați-vă cum sunt gestionate regimurile fiscale din țările din zona euro și o să observați abordările de acolo. O să vedeți că sunt progresive”, a mai explicat Adrian Câciu.
Politicianul a mai afirmat că se caută o soluție echitabilă, care să mulțumească pe toată lumea. „Vrem să identificăm o modalitate prin care taxarea în România sau așezarea sarcinii fiscale să fie una echitabilă pentru toți, una care să nu se ducă în etatismul unor cote care nu fac decât să anihileze ceea ce înseamnă clasa de mijloc.
Scopul taxării să știți că nu este doar cel al strângerii de venituri la bugetul de stat, este de stimulare a economiei și de creare a clasei mijlocii. Asta este de când este lumea. De aceea am ajuns în situația în care România este una dintre țările în care avem bogați și săraci și clasă de mijloc mai deloc.”