Tranzacțiile de pe platforma de comerț electronic eBay s-ar putea desfășura și prin intermediul criptomonedelor.
Platforma de comerț online eBay explorează posibilitatea introducerii de criptomonede pentru tranzacțiile derulate prin intermediul său. Anunțul a fost făcut de CEO-ul eBay, Jamie Iannone, după cum transmite Reuters.
Într-un interviu pe care l-a acordat CNBC, Jamie Iannone a declarat că platforma de comerț online va „continua să se uite” la opțiuni de plată precum criptomonedele. În plus, el a spus că eBay va „explora oportunități” pentru a permite jetoane non-fungibile sau NFT-uri (Non Fungible Token), pe platformă. Jetoanele non-fungibile (NFT) sunt jetoane criptografice de pe blockchain care reprezintă un tip unic de activ. Deoarece NFT-urile nu sunt interschimbabile, ele pot acționa ca dovadă a autenticității și a proprietății în domeniul digital.
„Unul dintre lucrurile minunate pe care le putem spune despre eBay este că atunci când apare o nouă tendință aceasta va funcționa doar pe platformă”, a spus Iannone.
CEO-ul a declarat că părți ale NFT-urilor se tranzacționează deja pe platformă, dar procesul este destul de complicat pentru cumpărători și vânzători. Unii utilizatori pot, de asemenea, să listeze Bitcoin (BTC) la vânzare pe platformă fără ca eBay să sancționeze în mod specific astfel de licitații.
Multă vreme, eBay a sancționat vânzările de bitcoin de pe platformă și au refuzat tranzacțiile în criptomonedă. În mod similar, mulți proprietari de NFT scot la licitație, pe eBay, colecțiile digitale, însă transferul are loc în afara platformei.
EBay a refuzat tranzacțiile în criptomonedă
Directorii de pe piața online au sugerat și anterior că eBay ar putea să accepte plăți în criptomonedă. În urmă cu trei ani, un vicepreședinte senior al firmei a declarat că eBay „ia în considerare în mod serios” integrarea BTC în platforma sa ca metodă de plată.
Platforma a colaborat și cu PayPal pentru a facilita plățile, înainte ca furnizorul de plăți să anunțe că va permite tranzacționarea criptomonedelor, anul trecut. eBay va face trecerea, ușor, ușor, de la utilizarea PayPal la firma de comerț electronic Adyen.
Începând cu primul trimestru al anului 2021, eBay a înregistrat un număr de aproximativ 187 de milioane de cumpărători activi.