O demonstrație de amploare a opozanților Brexitului a avut loc sâmbătă la Londra. Aceștia au ridicat în aer un uriaş balon portocaliu care îl reprezentă pe Boris Johnson, foarte probabil viitor prim-ministru, ca un copil capricios şi în lacrimi.
Fostul ministru de externe, Borin Johnson, una din cele mai importante figuri ale adepţilor Brexitului, a promis să retragă „cu orice preţ" Marea Britanie din Uniunea Europeană (UE), înainte de 31 octombrie, cu sau fără acord.
Manifestanţii s-au inspirat după balonul portocaliu simbolizându-l pe Donald Trump care a salutat ironic vizita preşedintelui american la Londra luna trecută. Balonul desfăşurat sâmbătă l-a înfăţişat pe Boris Johnson îmbrăcat într-un tricou pe care era desenat un autobuz roşu purtând inscripţia „Ł350 millions", o aluzie la suma pe care el a promis să o recupereze pentru sistemul de sănătate cu ajutorul Brexitului.
Pe pancarte, fostul primar al Londrei a fost salutat ca fiind „clovn" sau „nebun".
Boris Johnson, favorit pentru a-i urma în funcţie premierului Theresa May, a refuzat să excludă suspendarea Parlamentului sau întreruperea sesiunii parlamentare pentru a-i împiedica pe deputaţi să adopte legi în vederea blocării unei versiuni de Brexit fără acord.
Rezultatul votului intern din rândul Partidului Conservator care îl opune lui Jeremy Hunt, actualul şef al diplomaţiei de la Londra, urmează să se încheie luni, consemnează Agerpres.