Cea mai IMPORTANTĂ SCHIMBARE privind CARDUL de sănătate a fost APROBATĂ! Decizia Guvernului schimbă tot

Cea mai IMPORTANTĂ SCHIMBARE privind CARDUL de sănătate a fost APROBATĂ! Decizia Guvernului schimbă tot

În ședința de joi a Guvernului, Executivul a aprobat propunerea Ministerului Sănătății prin care se prelungește valabilitatea cardului de sănătate. Vestea bună le aduce românilor doi ani în plus în care își pot folosi cardurile emise până la 31 iulie 2018, valabilitatea ajungând, acum, la șapte ani.

Într-un comunicat, ministerul arată ca valabilitatea unui card emise înainte de 31 decembrie 2012, termenul de șapte ani începe să curgă de la 1 ianuarie 2013.

„Astfel, prin prelungirea duratei de valabilitate a cardului până la data expirării valabilităţii certificatului digital necalificat emis de Autoritatea de Certificare a CNAS, se degrevează bugetul de stat pentru anul 2018 - 2019 cu cheltuielile aferente tipăririi unui număr de aproximativ 14,2 milioane carduri naţionale de asigurări de sănătate, precum şi a bugetului FNUASS de cheltuielile aferente distribuirii acestora”, se arată în comunicatul citat de publicația Wall Street.ro.

Decizia vine în condițiile în care peste 14 milioane de carduri de sănătate ar urma să expire în perioada următoare, potrivit estimărilor Ministerului Sănătății.

Ne puteți urmări și pe Google News