Autorităţile ucrainene şi rebelii proruşi din estul ţării au anunţat joi că, în cadrul negocierilor care au avut loc cu o zi în urmă la Minsk, au încheiat un acord pentru efectuarea unui schimb de prizonieri.
Acordul privind schimbul de prizonieri pare a fi singurul rezultat tangibil al negocierilor de la Minsk între Kiev şi rebeli proruşi, cu participarea Rusiei şi OSCE, în vederea relansării procesului de pace în conflitul armat din estul Ucrainei care s-a soldat cu peste 4.700 de morţi de la începutul lui aprilie, scrie Mediafax.
"Există un acord preliminar pentru predarea a 225 de separatişti în schimbul a 150 de ucraineni", a anunţat pentru AFP un oficial de rang înalt al serviciilor ucrainene de securitate, Markian Lubkivski.
"Am pregătit totul pentru ca acest schimb să aibă loc în următoarele zile", a adăugat Lubkivksi, potrivit căruia rebelii deţin în total peste 680 de ucraineni.
Un negociator separatist, Vladislav Deinego, a confirmat schimbul de prizonieri pentru AFP. "Vom recupera 225 de bărbaţi în schimbul a 150 de-ai lor", a spus el.