Avertismenul lansat în campania electorală de președintele Nicolas Sarkozy privind retragerea Franței din acordul Schengen pare să se contureze din ce în ce mai mult. Potrivit unei scrisori comune, citate de AFP, Franţa şi Germania au reclamat posibilitatea de a putea restabili controlul la frontierele naţionale pe timp de o lună, în cazul unei deficienţe la una din frontierele externe ale spaţiului Schengen.
Documentul la care face referire AFP este semnat de ministrul francez de interne, Claude Guéant, şi de cel german, Hans-Peter Friedrich. Cei doi urmează să-și explice poziția în fața omologilor europeni, în cursul reuniunii prevăzute să se desfăşoare la 26 aprilie la Luxemburg.
Demersul Parisului și Berlinului scoate în evidenţă solicitările şefului statului francez, Nicolas Sarkozy şi caută să demonstreze că sunt împărtăşite de guvernul de la Berlin, a explicat pentru AFP o sursă apropiată părţii franceze. ”'Schengen este în vigoare din 1995, adică de 17 ani. 17 ani şi nu funcţionează”, afirma luna trecută Sarkozy, candidat la propria succesiune.
”Avem nevoie de un mecanism de compensare pentru cazul în care un stat membru, în pofida ajutorului ce i-a fost acordat, se dovedeşte incapabil să-şi asigure obligaţiile cu titlu de apărare a frontierelor externe al UE”, se arată în scrisoarea franco-germană.
Cele două guverne reclamă ”posibilitatea, în ultimă instanţă, de a reintroduce controlul la frontierele interne pentru o perioadă care să nu depăşească 30 de zile' în cadrul acestui 'nou mecanism” integrat sub forma ”amendamentelor la codul de frontieră Schengen”.”'La finalul celor 30 de zile, Comisia Europeană va trebui să recomande Consiliului menţinerea sau întreruperea controlului la frontierele interne”, se mai precizează în document. Parisul şi Berlinul caută să redimensioneze astfel rolul Comisiei care, acuză ei, ”şi-a atribuit facultatea de a decide în ce priveşte reintroducerea temporară a controlului la frontiere în caz de ameninţare a securităţii sau ordinii publice”.
Acordul Schengen, intrat în vigoare în 1985, a fost semnat iniţial sub forma unei convenţii interguvernamentale între ţările participante. Din 1997, el a fost integrat tratatului Uniunii Europene, iar modificările de fond ar necesita redeschiderea acestuia, aprobarea de către toate statele membre ale UE şi ratificarea ulterioară.