Scene dramatice într-o parcare din Texas. Un tată a fost nevoit să-și apere familia cu arma
- Iulia Moise
- 6 mai 2026, 12:43
Incercare furt mașina Texas / sursa foto: captură videoUn tată din statul american Texas a împușcat mortal un bărbat care ar fi încercat să îi fure mașina în timp ce în interior se aflau copiii și alți membri ai familiei, după ce suspectul fugise de la locul unui accident rutier, potrivit autorităților locale, potrivit poliției din Garland.
Incidentul din Texas a început cu un accident pe autostradă
Incidentul s-a produs duminică după-amiază, în jurul orei 15:30, pe Highway 66, la aproximativ 30 de kilometri de centrul orașului Dallas. Un șofer a intrat în coliziune cu două vehicule, după care a părăsit locul accidentului.
Conform informațiilor oficiale, suspectul s-a deplasat ulterior către o benzinărie din apropiere, unde ar fi încercat să „preia mai multe vehicule prin forță”, escaladând rapid situația.
Tentativa de furt, surprinsă de camere
Imagini de pe camera de supraveghere arată cum suspectul s-a apropiat de un autoturism marca Chevrolet Impala, aflat într-o parcare din apropiere. În interior se aflau mai mulți copii și două femei adulte.
Bărbatul ar fi deschis portiera și ar fi încercat să-l tragă pe șofer afară din mașină, declanșând o altercație. În acel moment, copiii și ceilalți pasageri au reușit să iasă din vehicul și să se îndepărteze.
Tatăl din Texas a tras mai multe focuri de armă
Poliția a confirmat că șoferul „a scos o armă de foc” și a tras de peste 10 ori asupra suspectului. Acesta a fost transportat la spital, unde a decedat ulterior din cauza rănilor.
Identitatea suspectului nu a fost făcută publică, fiind descris doar ca un bărbat de origine hispanică. Ancheta este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte.
„Șoferul se apăra și se lupta cu suspectul. Vehiculul era ocupat de mai mulți copii și două femei adulte”, a declarat locotenentul Pedro Barineau, citat de NBC DFW.
Autoritățile analizează cazul ca autoapărare
Potrivit poliției din Garland, tatăl a rămas la locul incidentului, a cooperat cu anchetatorii și a predat arma utilizată. În acest stadiu, autoritățile nu intenționează să formuleze acuzații împotriva sa.
Garland TX: A father had to use his 2A rights to protect his family from a dangerous carjacker.
The suspect had already smashed into two other cars and was going from vehicle to vehicle trying to force his way inside in a parking lot near Highway 66 and Dairy Road. He finally… pic.twitter.com/pY63nuoIXB
— Kim "Katie" USA (@KimKatieUSA) May 6, 2026
„Analizăm acest caz ca fiind unul de autoapărare. Investigăm, de asemenea, ce l-a determinat pe suspect să acționeze astfel”, a mai precizat Barineau.
Toți pasagerii din vehicul, inclusiv copiii, au scăpat nevătămați.
Reacția comunității din Garland, Texas
Martorii și locuitorii din zonă au reacționat la incident, subliniind caracterul imprevizibil al situației. Tatiana Starks, manager al unui magazin din apropiere, a declarat pentru Fox 4 că suspectul „nu părea în deplinătatea facultăților mentale”.
„Se vedea clar că nu era în starea lui normală. Este bine că familia a scăpat fără răni”, a spus aceasta.
Un alt rezident, Taylor Standfield, a afirmat că într-o astfel de situație „deciziile se iau într-o fracțiune de secundă”, mai ales când sunt implicați copii.