Dispariţia preşedintelui rus Vladimir Putin, care din 5 martie nu a mai fost văzut în public, a dat naştere la o serie de scenarii privind posibile schimbări la vârful puterii de la Moscova pe fondul sângerosului conflict din estul Ucrainei. Elita politică şi militară de la Moscova pare să fie divizată în ceea ce priveşte Ucraina. Unul din aceste scenarii a fost expus pe blogul său de fostul consilier economic al lui Putin (2000-2005), Andrei Illarionov, în prezent expert al Institutului Cato din Washington.
Potrivit acestuia, schimbări radicale ar putea să survină la nivelul conducerii de la Moscova; premierul Dmitri Medvedev ar putea fi înlocuit cu Serghei Ivanov, şeful administraţiei prezidenţiale ruse, fost ministru al apărării, iar preşedintele Vladimir Putin ar putea fi trimis “la odihnă”, relatează postul de televiziune ucrainean Kanal24, citat de Unian.
Partidul “sângelui şi al banilor” de la Moscova înregistrează pierderi grele şi este în retragere pe toate fronturile la presiunea “partidei vărsării mari de sânge”, scrie Illarionov, care nu exclude ca aceste evenimente să fie denumite în timp “conspiraţia generalilor”.
Potrivit expertului rus, Serghei Ivanov (general-colonel în rezervă) s-ar fi întâlnit recent cu patriarhul Kiril, întărind alianţa cu Biserica Ortodoxă Rusă sau, cel puţin, asigurându-se de poziţia sa neutră.
Generalul de armată Nikolai Patruşev, actualul secretar al Consiliului Securităţii Rusiei, fost director FSB, ar fi acceptat capitularea liderului Ceceniei, Ramzan Kadârov, la o reuniune a consiliului desfăşurată la Piatigorsk (sud). Recent, Kadârov, un apropiat al lui Putin, a declarat că este gata să-şi sacrifice şi viaţa pentru preşedintele rus.
Dintr-o lojă a Teatrului Balşoi, Konstantin Remciukov, vicepreşedintele Camerei publice a Moscovei, a anunţat demisia lui Igor Secin (preşedintele Rosneft). Ce-i drept, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a negat joi posibila demisie a acestuia, ca şi versiunea că şeful statului rus s-ar fi îmbolnăvit.
Potrivit lui Illarionov, cel mai probabil a fost deja decisă şi demisia ministrului de interne Vladimir Kolokolţev (general-maior). “Cu alte cuvinte, temelia financiară şi militară a “liderului naţional” (Vladimir Putin) a paralizat, se pare”, estimează el.
Fostul consilier al lui Putin atrage şi el atenţia asupra dispariţiei locatarului de la Kremlin. “Amânarea vizitei sale în Kazahstan şi informaţiile aruncate intens despre posibila sa “boală” ne face să ne întrebăm unde se află el fizic în acest moment şi în ce stare este”, scrie el.
Sub conducerea lui Serghei Narâşkin, Duma de Stat va asigura “un vot corect” al deputaţilor, iar opinia publică va fi informată apoi că “ liderul naţional are nevoie de o odihnă binemeritată”, prognozează fostul consilier al lui Putin, care aminteşte în acest context de predicţia făcută de magnatul petrolului Mihail Hodorkovski după asasinarea opozantului rus Boris Nemţov. “După moartea tragică a lui Nemţov, Putin şi-ar putea pierde puterea”, declarase Hodorkovski, citat de Joinfo.ua, care cita mass-media ruse.
În această presupusă “conspiraţie”, invocată de Illarionov, ar fi implicaţi nu doar generali din armată, ci şi “siloviki” (responsabili din serviciile secrete şi speciale).
Deşi refuză să precizeze unde se află în prezent preşedintele rus, purtătorul de cuvânt al lui Putin a declarat într-un interviu pentru AP că îi vine greu să-şi explice creşterea bruscă a interesului public pentru starea de sănătate a lui Putin. Preşedintele rus are un program supraîncărcat şi nu toate acţiunile sunt publice. “Starea sa de sănătate este într-adevăr perfectă, totul este OK. El lucrează în conformitate cu programul său de lucru tradiţional supraîncărcat”, a punctat acelaşi purtător de cuvânt.
Versiunea potrivit căreia motivul dispariţiei lui Putin ar fi conflictul preşedintelui cu anturajul său din rândurile “siloviki” este împărtăşită şi de expertul rus Stanislav Belkovski, şi el un fost apropiat al Kremlinului. Potrivit acestuia, “siloviki” îi cer lui Putin “să se lepede” de liderul cecen Ramzan Kadârov - piesă importantă a regimului actual de la Moscova - a cărui reputaţie a avut de suferit în mod grav după ce s-a aflat că persoanele implicate în asasinarea opozantului rus Boris Nemţov fac parte din structurile de forţă ale lui Kadârov.
Probabil în contextul acestor scenarii, Kremlinul a confirmat astăzi întâlnirea lui Vladimir Putin, luni, cu omologul kârgâz, Almazbek Atambaev. Pe fondul speculaţiilor că Putin (62 de ani) s-ar fi îmbolnăvit, serviciul de la presă al Kremlinului a dat publicităţii astăzi imagini de la întâlnirea dintre şeful statului rus şi preşedintele Curţii Supreme, Viaceslav Lebedev.