Scenariu sumbru pentru România. OMS anunță cu ce ne vom confrunta în luna septembrie

Ultimele date publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), precum și pozițiile experților din domeniu sugerează că România se va confrunta cu un scenariu sumbru în ceea ce privește coronavirusul, dacă va fi păstrat trendul ascendent al infectărilor.

În timp ce România se pregătește pentru cel de-al patrulea val al coronavirusului, declanșat de tulpina Delta a SARS-COV-2, OMS anunță confruntarea cu mii de cazuri de infectare, în condițiile în care trendul ascendent al infectărilor se va păstra. Experții din Sănătate trag semnale de alarmă și anunță că singura modalitate de a încetini răspândirea este vaccinarea.

OMS, scenariu sumbru pentru România. Ce indică ultimele date

Ultimele date publicate de Organizația Mondială a Sănătății indică un scenariu de mii de cazuri de infectări zilnice, în luna septembrie, dacă trendul actual al contractării bolii se va menține.

Potrivit unui raport emis de către Departamentul de Probleme Sociale și Economice, în România s-a înregistrat o creștere cu 119% a ratei zilnice de incidență, în ultimele două săptămâni. În această perioadă, au fost raportate 1.413 cazuri de coronavirus, dintre care 927 au fost înregistrate în ultima săptămână, arată documentul citat de dcnews.ro.

Rata actuală de transmitere a coronavirusului este, astfel, de 1, 36, însă cifrele indică o creștere a acesteia. Dacă trendul va rămâne ascendent, OMS avertizează că ne vom confrunta cu mii de cazuri de boală, zilnice, în luna septembrie.

Valeriu Gheorghiță: Peste 1.500 cazuri de Covid-19

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a transmis că dacă românii vor refuza în continuare să se vaccineze, România ar putea înregistra peste 1.500 de cazuri noi de Covid-19 la jumătatea lunii septembrie.

Medicul militar a schiţat acest scenariu bazându-se pe datele care arată numărul cazurilor de Covid-19 este în creștere în ultimele două săptămâni. Mai ales tinerii sunt cei care s-au îmbolnăvit din cauza teribilei boli infecţioase generate de SARS-COV-2.

Astfel, chiar dacă este o creștere lentă, Gheorghiţă susţine că numărul cazurilor zilnice de Covid-19 ar putea depăși 1.500 la jumătatea lunii septembrie. Acest scenariu alarmant poate deveni realitate dacă românii vor rămâne la fel de retincenţi în faţa vaccinării împotriva Covid-19.

„Practic, dacă ne uităm în ultimele două săptămâni pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri. Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri. Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială”, a declarat președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță.