Anul 2023 se anunță foarte dificil pentru mare parte dintre români. Peste costurile ridicate cu facturile la energie și gaze naturale, scumpirile de tot felul și noile taxe impuse de autorități, aceștia vor trebui să-și gestioneze cu foarte mare atenție veniturile și economiile. Dacă nu vor reuși să o facă vor risca să se confrunte cu mari probleme financiare.
Românii care au credite în lei, la băncile comerciale, vor plăti rate mai mari începând cu 1 ianuarie 2023, fie că sunt stabilite în funcție de ROBOR sau de IRCC. Astfel, în luna ianuarie, este de așteptat ca și IRCC să crească la 5,71%, de la 4,06%, fiind cel mai ridicat nivel din istorie.
În trimestrul 2 al anului următor, se estimează că acest indice ar putea ajunge până la 6%. Chiar și așa, va fi mai mic decât ROBOR calculat la 3 luni, aflat la peste 7,6% și a cărui tendință este de creștere spre 8%.
De exemplu, pentru un credit ipotecar în valoare de 200.000 de lei, întins pe 30 de ani, ale cărui rate sunt calculate în funcție de ROBOR, stabilit la 7,63% în decembrie 2022, rata ajunge la 1.849 lei.
Pentru un credit ipotecar de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani, rata creditului ipotecar a ajuns la 2.311 lei.
În cazul unui credit similar, ale cărui dobânzi sunt stabilite în funcție de IRCC, ratele au crescut cu 40%, ajungând la 1.272 lei. În cazul unui credit de 250.000 de lei, pe 30 de ani, rata a ajuns la 1.590 lei.
Evoluția estimată pentru IRCC în 2023
În condițiile în care IRCC urcă la 5,7% sau 6% în 2023, conform estimărilor Ziarului Financiar, ratele pentru creditele ipotecare acordate de bancă vor crește cu circa 18%, respectiv 21%. Pentru un credit ipotecar de 200.000 lei pe o perioadă de 30 de ani, la un nivel al IRCC de 5,7%, respectiv 6%, rata ar ajunge la 1.496 lei, respectiv 1.538 lei.
Indicele de referință IRCC pentru creditele în lei, stabilit pentru primul trimestru al anului 2023, va crește la peste 5,7%, de la 4,06% la finalul anului 2022. Pentru trimestrul al doilea, indicele poate ajunge la 6%, însă rămâne sub ROBOR la 3 luni, aflat acum peste 7,6%.
Peste 26.000 de persoane fizice cu credite la bănci au optat pentru trecerea de la indicele de calcul a dobânzilor ROBOR la IRCC, în contractele de credit, în primele opt luni ale anului în curs, 2022, conform Antena 3.