Sexismul și politica externă au animat ultima dezbatere a Partidului Democrat , înaintea alegerilor primare, marți seara, în Iowa
Cu vântul la pupa, Bernie Sanders s-a confruntat cu favoritul Joe Biden pe tema bilanțului său în politica externă, încercând în egală măsură să respingă acuzațiile de sexism, în cadrul acestei dezbateri, ultima înainte de votul foarte așteptat din Iowa.
După zile de atacuri la distanță cei șase candidați democrați care speră să-l învingă pe Donald Trump în noiembrie și-au vărsat focul asupra președintelui republican, care se confruntă cu o procedură de demitere.
Dar , semn că animozitățile din tabăra democrată nu au dispărut, la încheierea dezbaterii, senatoarea progresistă Elizabeth Warren a refuzat să dea mâna cu Bernie Sanders, care, potrivit ei, într-o zi ar fi spus că o femeie nu poate să fie aleasă președinte.
Scena a fost filmată și a devenir virală pe Twitter.
Candidații democrați au fost chestionați despre programele lor privind Orientul Mijlociu, mai ales pe fondul noilor tensiuni între SUA și Iran, scrie AFP.
Ocazie pentru socialistul Bernie Sanders (78 de ani) să-l critice iar pe moderatul Joe Biden (77 ani) cu privire la votul său din 2002, când era senator, pentru a-l autoriza pe George W. Bush să intervină militar în Irak.
Fostul vicepreședinte în administrația Barack Obama a recunoscut că a făcut „o eroare” dar a subliniat că lunga sa experiență în materie de politică externă este calificat pentru a ocupa Biroul Oval.
„Este identitatea Americii care va fi în joc” la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, a declarat Biden. „Nu cea pe care Donald Trump o ascunde. Ura, xenofobia, rasismul nu ne definesc. Trebuie să regăsim sufletul Americii”.
Cu privire la noul acord comercial negociat între Statele Unite, Canada și Mexic sau la reforma sistemului de asigurări de sănătate, cei șase candidați au rămas divizați.
Fost primar și fost militar în Afganistan, Pete Buttigieg, în vârstă de 37 de ani, s-a prezentat drept candidatul viitorului, încercând să marcheze diferența față de cei trei rivali ai săi septuagenari.
O femeie să-i vină de hac lui Trump?
Cu un loc bun în intențiile de vot ale alegătorilor și cu o strângere de fonduri fonduri impresionantă în 2019, în ciuda unui recent atac de cord, Bernie Sanders și-a îndreptat în principal criticile către favoritul Joe Biden, în ultimele zile.
Însă, în final, tensiunile au izbucnit între cei doi candidați progresiști, Bernie Sanders și Elizabeth Warren.
Aceasta după ce surse anonime au afirmat la CNN că Bernie Sanders a declarat, cu doi ani în urmă, că o femeie nu va putea niciodată să câștige alegerile prezidențiale împotriva lui Donald Trump.
„Nu am spus așa ceva”, a afirmat senatorul Sanders. Elizabeth Warren și-a contrazis imediat „prietenul”. „Bernie este prietenul meu şi nu sunt aici pentru a mă certa cu el. Dar această chestiune, dacă o femeie ar putea sau nu să fie preşedinte a fost pusă în discuţie şi este vremea să vorbim despre asta”, a spus ea.
„O femeie poate să-l bată pe Trump? Priviți la bărbații din acest platou. În total au pierdut zece alegeri. Singurele persoane de aici care au câștigat toate alegerile pentru care au candidat au fost femeile, Amy (Klobuchar) și eu ", a spus Warren, în aplauze.
În cadrul unui miting de campanie organizat tot marți seara în statul vecin, Wisconsin, Donald Trump i-a ironizat pe rivalii săi, în special pe Joe Biden și pe Bernie Sanders, acesta din urmă fiind „un tip rău”.
În mod ironic, acesta din urmă, precum și Elizabeth Warren, Amy Klobuchar și un alt candidat democrat, Michael Bennet, vor fi blocați în Congres, la Washington, începând de săptămâna viitoare pentru a participa, în calitate de jurați, la procesul de destituire a lui Trump.
Pierzând astfel timp prețios pentru a-și face campanie pe teren.