Poliția turcă a concluzionat faptul că jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a fost ucis în interiorul misiunii saudite de la Istanbul după ce a dispărut marțea trecută, a declarat sâmbătă un oficial guvernamental turc sub protecția anonimității pentru AFP.
"În baza constatărilor inițiale, poliția crede că jurnalistul a fost ucis de o echipă trimisă special la Istanbul, care a părăsit orașul în aceeași zi", a declarat oficialul pentru AFP.
Știrea a venit la câteva ore după ce poliția a confirmat faptul că în jur de 15 saudiți, printre care și oficiali, au sosit la Istanbul cu două zboruri private marți și se aflau în consulat în același timp cu jurnalistul.
Khashoggi, care era un contribuitor al Washington Post, "nu a ieșit " din clădire, a declarat poliția pentru agenția de știri de stat, Anadolu.
Ca urmare a acestei anchete preliminare, Ankara a anunțat sâmbătă că a deschis o investigație oficială privind dispariția jurnalistului.
Khashouggi, fost consilier guvernamental care a criticat unele politici ale moștenitorului tronului saudit, prințul Mohammed bin Salman, cât și intervenția Arabiei Saudite în războiul din Yemen, trăia într-un exil auto-impus în Statele Unite începând cu anul trecut pentru a evita o posibilă arestare.
Prințul moștenitor saudit a negat într-un interviu acordat pentru Bloomberg faptul că jurnalistul se afla în interiorul consulatului și faptul că autoritățile turcești ar putea căuta clădirea.
"Suntem gata să dăm acordul guvernului turc pentru a merge și a căuta locația noastră", a declarat acesta. Consulatul este teritoriul suveran al Arabiei. Ministerul de externe al Turciei l-a convocat miercuri pe ambasadorul Arabiei Saudite datorită dispariției lui Khashoggi.
Khashoggi, care a împlinit 60 de ani pe data de 13 octombrie, a fugit din Arabia Saudită în septembrie 2017, la câteva luni după ce prințul Mohamed bin Salman a fost numit moștenitor al tronului. Prințul a început o campanie de epurare în care zeci de dizidenți au fost arestați, inclusiv intelectuali și predicatori islamici.