Actrițele de la Hollywood se declară apărătoare dârze ale tuturor obidiților lumii. În realitate, sunt niște ipocrite gata de orice pentru a parveni.
Actrițele Felicity Huffman („Neveste disperate”) și Lori Loughlin („Furia unei mame”) au fost puse sub acuzare marți într-un uriaș scandal cu mite vărsate unor intermediari pentru a obține locuri în universități prestigioase pentru copiii lor.
Bani, corupție și privilegii sunt în mijlocul acestei afaceri în care sunt prinse numeroase personalități din Statele Unite, care au dorit să ocolească sistemul ultra-competitiv de admitere în universitățile americane, scrie AFP.
Potrivit rechizitoriului, intermediarii ar fi falsificat dosarele acestor copii, inclusiv rezultatele la examene, pentru a le facilita admiterea. Intermediarii au avut mulți clienți renumiți, printre care și cele două actrițe.
Șeful acestei rețele care a operat între 2011 și 2018 este William Singer, împotriva căruia s-au formulat patru capete de acuzare, între care extorcare și spălare de bani.
Organizația acționa prin intermediul unei fundații și a primit în total 25 de milioane de dolari de la părinți dornici să-și vadă odraslele admise la universități prestigioase, precum Yale, Georgetown, Stanford, California de Sud, Texas UCLA și Wake Forest.
În total, 33 de părinți au fost inculpați pentru că au recurs la serviciile lui William Singer, plătind sume care au mers și până la 6,5 milioane de dolari.
Autoritățile au declarat că ancheta este încă în curs și că pot fi inculpați și alți părinți. Ele au precizat că în acest stadiu universitățile înseși nu sunt deocamdată vizate și că nici un copil al inculpaților nu este urmărit.
Potrivit anchetei, Felicity Huffman a plătit 15.000 de dolari pentru ca rezultatele unei dintre fiicele sale la examen să fie falsificate.
În ceea ce o privește pe Lori Loughlin și pe soțul ei, designerul Mosimmo Giannulli, aceștia ar fi plătit circa 500.000 de dolari pentru ca cele două fete ale lor să fie primite la Universitatea California de Sud.
Cele două actrițe au fost interpelate pentru a semna primirea actului de acuzare, fără a preciza dacă au fost lăsate libere. Atașații lor de presă nu au făcut nici un comentariu.
Pe lista părinților incuplați se mai află nume sonore precum finanțistul Bruce Isackson sau mogulul imobiliar Robert Flaxman.
„Nu poate exista un sistem de admitere separat pentru persoanele avute și (…) nu poate exista nici un sistem judiciar diferit”, a declarat procurorul federal al statutului Massachussetts, Andrew Lelling, într-o conferință de presă organizată la Boston.