Un nou incident scandalos discreditează clasa politică franceză. Deputatul ecologist, Denis Baupin este personajul principal într-un scandal sexual care i-a şi adus excluderea din viaţa politică a hexagonului.
Deputatul francez, Denis Baupin a demisionat din funcţia de vicepreședinte al Adunării Naționale după ce numele său a apărut într-un scandal de hărţuire şi agresiune sexuală. Demisia i-a fost cerută chiar de preşedintele Adunării Naționale, Claude Bartolone.
El a respins acuzațiile formulate la adresa sa, pe care le consideră mincinoase și defăimătoare. ''Denis Baupin contestă în mod fundamental ideea de hărțuire sexuală și, mai mult, pe cea de agresiune sexuală, care îi sunt total străine'', a dat asigurări avocatul deputatului într-un comunicat de presă, subliniind că demisia clientului său vizează ''să-și poată asigura apărarea'', scrie Agerpres.
Dintre deputatele franceze care au denunțat comportamentul lui Baupin, purtătoarea de cuvânt a EELV, Sandrine Rousseau, rememorează fapte petrecute în octombrie 2011 în timpul unei reuniuni a partidului desfășurate la Montreuil, în apropiere de Paris.
Una dintre deputatele care a denunţat comportamentul lui Baupin declară că fostul deputat a imobilizat-o împotriva dorinţei sale şi a încercat să o îmbrăţişeze, însă ea l-a respins.
''La un moment dat, am vrut să fac o pauz. Pe culoarul de lângă sală a venit Denis Baupin. M-a blocat la perete și a încercat să mă îmbrățișeze. L-am respins violent'', a adăugat Sandrine Rousseau.
O deputată ecologistă din nord-vestul Franței, Isabelle Attard, care a părăsit EELV în decembrie 2013, a evocat la rândul său ''hărțuirea cvasi-cotidiană prin SMS-uri provocatoare''. Ea a precizat că respectivele mesaje au fost primite din iunie 2012 până la finalul lui 2013, afirmând că ''mai multe deputate au primit același SMS'', informează Agerpres.