Scandal pe salariile magistraților. Cresc sau nu lefurile celor din justiție?

Scandal pe salariile magistraților. Cresc sau nu lefurile celor din justiție? Sursa foto: Arhiva EVZ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat decizia de a majora salariile magistraților și ale grefierilor. Hotărârea a fost luată în urma unui proces deschis la Tribunalul Vâlcea, prin care grefierii își cereau banii retroactiv din anul 2018. Informația a ajuns în spațiul public luni, însă la scurt timp ÎCCJ a susținut că nu vor exista creșteri salariale de 25%.

Ce se întâmplă cu salariile magistraților

Conform datelor de pe portalul ÎCCJ, care au apărut în spațiul public, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis să majoreze lefurile magistraților. De asemenea, grefierii ar fi putut beneficia de salarii mai mari.

Hotărârea a fost luată în urma unui proces ajuns pe rolul Tribunalului Vâlcea. Cazul s-a judecat și la Tribunalul București și a avut la bază drepturile salariale cerute retroactiv de mai mulți grefieri.

„Admite, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Vâlcea – Secţia I civilă, în dosarul nr. 414/90/2024 şi de Tribunalul Bucureşti. (…) În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. (…) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizaţiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Justiţie”, stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare”, potrivit deciziei magistraților.

Controverse legate de majorarea salarială

În 2023, personalul din domeniul justiției a obținut majorarea VRS de la 494 de lei la 605 lei. VRS reprezintă valoarea de referință folosită pentru calculul salariilor celor din justiție.

Majorarea promisă anul trecut a reprezentat o cheltuială semnificativă pentru Executiv. Astfel, cheltuielile aferente ajung la aproape un miliard de euro.

Bani,salarii

Bani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, clarificări despre salarii

Conform anunțului făcut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, lefurile judecătorilor nu vor crește cu 25%. Reprezentanții instituției au menționat că informația a fost „greșit interpretată în spaţiul public”, făcând referire la Decizia nr. 43 din data de 16 septembrie 2024.

„Soluţia pronunţată este menită tocmai să elimine posibilitatea acordării în cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie», prin hotărâri judecătoreşti, a unor majorări salariale suplimentare”, a anunțat ÎCCJ.

Ne puteți urmări și pe Google News