Scandal pe rețelele de socializare. Vedetă din România, jignită pe internet

De-a lungul carierei, Gabriela Cristea s-a remarcat ca una din vedetele care nu s-a ascuns de public. A fost subiect public când s-a îngrășat, nu s-a sfiit să se prezinte așa cum era, fără retușuri. Acum se bucură că a reușit să scape de câteva kilograme în plus. Însă fanii nu au primit prea bine vestea. Ba chiar au jignit-o.

După a doua sarcină, Gabriela a început o nouă cură slăbire, care dă roade. A scăpat deja de câteva kilograme, și se apropie de forma dorită. S-a pozat într-o rochie mulată și a distribuit imaginea pe rețelele de socializare.

”Ești o babă”, i-a scris unul din urmăritori, iar replica a scos-o din minți pe vedetă.  I-a dat replica imediat:  ”Macar sunt o babă’ asumată, cu chip și personalitate. Tu te ascunzi în spatele anonimatului și îți verși veninul frustrărilor tale. Îți doresc să îți găsești pacea sufletească!”

O femeie i-a replicat că și-a prelucrat fotografia cu un  filtru care slăbește. Și în cazul acesteia, replica  nu s-a lăsat așteptată. ”Draga mea, te rog să îmi spui și mie cum se numește filtrul de slăbit că eu habar nu am. Chiar mă interesează”, a replicat vedeta, care e cunoscută pentru faptul că nu e defel adepta operațiilor estetice.

Sursa: Cancan.ro