Evenimentul Zilei > Social > Scandal pe contracte de milioane de euro la Compania de Drumuri
Scandal pe contracte de milioane de euro la Compania de Drumuri

Scandal pe contracte de milioane de euro la Compania de Drumuri

Corpul de Control al Ministerului Transporturilor verifică mii de contracte încheiate în ultimul an de CNADNR fără avizul Consiliului de Administraţie.

Scandal intern la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), instituţia cu unul dintre cele mai mari bugete finanţate din bani publici. Consiliul de Administraţie (CA) al Companiei refuză să aprobe retroactiv câteva mii de contracte încheiate începând cu decembrie 2006 şi până în prezent care nu au avizul CA-ului, aşa cum prevedea o decizie a Adunării Generale a Acţionarilor a firmei de stat.

Miile de contracte, unele dintre ele în valoare de zeci sau sute milioane de euro, se află acum sub lupa Corpului de Control al ministrului transportului, la cererea Consiliului de Administraţie al companiei. Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a CNADNR a stabilit în decembrie 2006 ca toate contractele cu o valoare mai mare de 40.000 de euro să primească avizul Consiliului de Administra- ţie, dar niciunul dintre acestea nu a ajuns pe masa acestui for.

Măsura a fost luată pentru că majoritatea contractelor sunt de ordinul milioanelor de euro, dar şi pentru un mai bun control asupra atribuirii acestora. De-a lungul timpului au existat foarte multe suspiciuni legate de modul în care lucrări extrem de bănoase au ajuns să fie realizate de anumite firme apropiate de cercurile politice aflate la putere. EVZ a relatat în exclusivitate în decembrie anul trecut despre acest subiect.

Propunerea directorului, ilegală

Controlul la CNADNR a fost cerut acum patru zile, în urma unei şedinţe în care membrii Consiliului de Administraţie au refuzat să aprobe retroactiv contractele care depăşesc 40.000 de euro, aşa cum ceruse directorul general al companiei, Mihai Grecu. După discuţii aprinse cu reprezentanţii conducerii executive a CNADNR care au încercat să-i convingă să aprobe contractele, membrii consiliului au refuzat categoric propunerea lui Grecu.

„Cum să aprobăm retroactiv? S-a pus problema de a aproba necesitatea şi oportunitatea încheierii unor contracte. Or, asta se face înainte, nu? Înainte de începerea investiţiilor, înainte de includerea în programele de finanţare. Din punct de vedere juridic, nu puteam aproba retroactiv“, ne-a declarat un membru al Consiliului de Administraţie, sub protecţia anonimatului. „Corpul de Control al ministrului va verifica încheierea contractelor, modul în care au fost monitorizate şi cum au fost prezentate, apoi va face propuneri pentru anumite măsuri“, ne-a declarat sursa menţionată.

„Pur şi simplu n-am ştiut“
C

onducerea CNADNR a fost notificată, abia în luna decembrie anul trecut, de Direcţia Juridică în legătură cu faptul că ar fi trebuit să supună aprobării CA toate contractele care trec de 40.000 de euro. Cum mii de contracte primiseră deja undă verde, iar unele erau finalizate, Mihai Grecu a sperat că omisiunea ar putea scăpa neobservată dacă primeşte acordul retroactiv al consiliului.

„Nu s-au aprobat contractele. Membrii Consiliului au spus că nu pot aproba nişte contracte pe care nu le-au văzut şi că este vorba despre o responsabilitate a conducerii executive“, ne-a declarat consilierul juridic al CNADNR, Alin Goga. Acesta susţine că nimeni din conducerea executivă nu a ştiut mai devreme de sfârşitul anului trecut de hotărârea AGA.

„N-a fost vina noastră, a conducerii executive care am venit din aprilie-mai. Pur şi simplu n-am ştiut. Când am aflat, pur şi simplu am pus-o în executare. Vă daţi seama că s-au adunat foarte multe contracte“, a adăugat Goga, precizând că CNADNR a respectat toate prevederile legale în atribuirea contractelor.

Fostul ministru al transporturilor Radu Berceanu îl acuză pe Mihai Grecu că încearcă o „scamatorie prin care să dea un iz de legalitate unei legalităţi de dimensiuni greu de cuantificat“. „Îi cer public domnului Orban să declanşeze o anchetă în legătură cu aceste fapte sau să sesizeze organele abilitate“, a declarat Berceanu.

MUSTRARE

Mihai Grecu, pasibil de sancţiuni

Conducerea CNADNR, în frunte cu directorul general Mihai Grecu, ar putea suferi sancţiuni pentru că nu a respectat hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA), a declarat Septimiu Buzaş u, membru al AGA şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor. „Bineînţeles, Consiliul de Administraţie nu poate să revină şi să aprobe oportunitatea unor astfel de achiziţii. Consiliul a hotărât, dacă tot nu s-a realizat procedura, să fie făcută o verificare de către o entitate neutră şi profesionistă şi s-au gândit la Corpul de Control al ministrului“, a explicat Buzaşu.

La mâna regulamentului

Buzaşu a spus că urmează să se verifice îndeplinirea tuturor formalităţ ilor legale în cazul achiziţ iilor. „Conducerea executivă va fi sancţionată, conform regulamentului de funcţionare al CNADNR“, a spus Buzaşu, fără a da detalii despre natura sancţiunilor. Oficialul a ţinut să precizeze că procedura de încheiere a contractelor cuprinde destule filtre, încât consideră că este puţin probabil ca din punct de vedere legal să fie probleme.

Potrivit consilierului juridic al CNADNR, Alin Goga, sancţiunea aplicată conducerii firmei de stat pentru încălcarea hotărârii AGA va fi, cel mai probabil, o mustrare. „A fost mai degrabă vorba despre o problemă de comunicare între vechea şi actuala conducere. Cei dinaintea noastră nu ne-au informat despre noua hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor“, a explicat Goga. Consilierul a adăugat că nu crede că în urma şedinţei de luni va fi anulat vreun contract, având în vedere că CNADNR a respectat legea în atribuirea contractelor.
 
Orban – plecat din ţară, Grecu – în concediu

Contactat în repetate rânduri de EVZ, directorul general Mihai Grecu nu a răspuns la telefon sau la mesaje. Potrivit biroului de presă al instituţiei, acesta se află în concediu şi nici măcar nu a participat la şedinţa Consiliului de Administraţie de pe 21 ianuarie. Nici ministrul transporturilor, Ludovic Orban, nu a putut fi contactat. În schimb, Direcţia de comunicare a ministerului ne-a transmis că ministrul a fost plecat din ţară în ziua şedinţei de la CNADNR, deci nu este la curent cu discuţiile purtate de oficialii companiei.

LUCRĂRI PE BANDĂ RULANTĂ

Milioane de euro din bani publici

In perioada decembrie 2006 – ianuarie 2008, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a încheiat pe bandă rulantă contracte de milioane de euro, fără aprobarea CA.

> noiembrie 2007
, contract „Reabilitarea DN 66 Baru – Haţeg“, valoare: 41.926.591,25 lei fără TVA (aproximativ 12 milioane euro)

> noiembrie 2007
, contract „Reabilitarea DN 1C şi DN 17 Livada – Cluj“, valoare 60.160.441,87 lei fără TVA (aproximativ 17 milioane euro)

> noiembrie 2007
, contract „Reabilitarea DN 1C şi DN 17 Cluj – Limita judeţului Bistriţa- Năsăud“, valoare 107.748.253,66 lei fără TVA (aproximativ 30 milioane euro)

> octombrie 2007
, contract „Consolidare a versanţilor pe DN 7“, valoare 4.679.664,55 lei fără TVA (aproximativ 1,5 milioane euro)

> octombrie 2007
, contract „Repunerea în funcţiune a sistemului de telecomunicaţii şi control al traficului pe A2“, valoare 3.179.603 lei (aproximativ 900.000 euro)

> octombrie 2007
, contract „Fluidizarea traficului pe DN 1“, valoare 43.012.813 lei fără TVA (aproximativ 12 milioane de euro)

> august 2007
, contract „Reabilitare a Lucrărilor pe DN 66 Filiaşi-Petroşani“, valoare 58.782.257 euro.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: