Lipsa unor reglementări clare în legătură cu recompensarea căutătorilor de comori care dețin, legal, detectoare de metale a încins atmosfera la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR)

Este vorba, mai precis, de o aprigă luptă internă, purtată între conducerea MNIR - reprezentată de directorul Ernest Oberlander Târnoveanu - și angajați, specialiștii instituției. Nemulțumirile arheologilor, cercetătorilor, muzeografilor etc, redactate sub forma unei scrisori deschise, adresate Ministerului Culturii, au fost făcute publice încă de ieri de Evenimentul zilei.

Mărul discordiei

O parte a salariaților MNIR și-a exprimat dezacordul cu privire la practicile directorului Ernest Oberlander Târnoveanu, care, prin acțiunile din ultimii ani, dar și prin declarațiile recente, încurajează - susțin arheologii - demersuri ilegale, în sensul că sprijină activitățile căutătorilor de comori. Concret, Târnoveanu este adeptul recompensării persoanelor care caută, găsesc și predau muzeelor tezaurele găsite în pământul României. Principala justificare a directorului MNIR este că, în acest mod, autoritățile descurajează traficul ilegal de comori, evitând, măcar în parte, vinderea artefactelor în afara țării.

Arheologii sunt însă de părere că acești amatori și-au transformat pasiunea în afacere, subliniind că descoperirea tezaurelor cu detectorul de metale nu mai poate fi catalogată drept întâmplătoare, așadar n-ar trebui recompensată, statul urmând să plătească pentru niște lucruri care deja îi aparțin. Lăsăm la o parte faptul că aceste comori, dacă n-ar fi descoperite, n-ar mai constitui obiectul niciunei discuții. Cert e că România are nevoie de o legislație mult mai clară cu privire la această dilemă. 

Bani pentru potcoave de cai morți

La noi, însă, scandalul precede orice tentativă de rezolvare a problemei în sine. Dovadă o fac declarațiile directorului MNIR, Ernest Oberlander Târnoveanu, după ce arheologii au cerut, prin intermediul unui memoriu, sprijinul Ministerului Culturii în rezolvarea acestei chestiuni. Redăm câteva fraze din discursul domnului Târnoveanu: „(…) Printre semnatarii scrisorii se găsesc și specialiști care nu sunt arheologi, însușinduși calități pe care nu le au, iar alții sunt arheologi care, de ani de zile, consumă resurse și nu găsesc, ca din întâmplare, nimic!”. În continuare, discursul capătă virulență: „Niciunul din cei care au semnat acolo nu a recuperat nici măcar o potcoavă de cal mort, ca să zic așa. Dar, în schimb, au folosit bani din buget pentru săpături care n-au dus la nimic. Cine mă convinge că face săpături de amorul artei și mai trage și concluzii istorice fără să găsească nimic este, fără îndoială, o persoană care este necinstită profund”. Mai mult: „Acești domni (n.r. - semnatarii scrisorii), practic, nu fac decât să încurajeze piața neagră - și asta s-a și văzut după apariția celebrei instrucțiuni dată de celebrul ministru Alexandrescu, că niciun bun n-a mai fost adus la muzee. Credeți că nu s-au mai folosit detectoarele pe teritoriul României? Credeți că avem resurse administrative să controlăm mii de oameni și să punem polițiști în spatele lor? Nu credeți că este mai logic ca statul să folosească, într-o combinație pe care o consideră potrivită, coerciția cu cointeresarea, pentru că interesul nostru ca societate și ca instituții este ca patrimoniul să rămână în țară?”.

Atac la demnitate

Arheologii și ceilalți specialiști de la MNIR nu s-au lăsat mai prejos: „Declarațiile lansate de domnul Ernest Oberlander Târnoveanu constituie un grav atac la demnitatea unei părți importante a salariaților din instituția pe care o conduce! Un întreg department de specialitate, reprezentând 50% din corpul de specialiști ai MNIR (muzeografi și cercetători), a fost defăimat, uman și profesional, cu aserțiuni mincinoase, tendențioase și calomnioase, pentru motivul că a semnalat, argumentat și demonstrat, cu înscrisuri, lipsa de transparență și încălcarea standardelor de bună practică în achiziționarea pieselor de patrimoniu arheologic”.

Își acuză șeful de amatorism

Angajații MNIR nu s-au sfiit să-l acuze pe directorul lor de amatorism: „Atragem atenția asupra faptului că aceasta reprezintă o situație fără precedent, la nivelul lumii civilizate, în care conducătorul unei instituții publice defăimează personalul de specialitate în favoarea abordării amatoristice a gestionării patrimoniului cultural”.

Bani, discriminări, teroare!

Întâmplător sau nu, vine vorba și despre partea financiară: „Această atitudine, de supunere la o permanentă acțiune de mobbing (n.r. - exercitarea unei presiuni psihice la locul de muncă) a unei întregi categorii profesionale, nu poate fi tolerată într-o instituție a statului român. La aceasta se adaugă gravele diferențe salariale, frapante discriminări profesionale la toate nivelurile, modalitatea de a instaura teroarea prin presiuni și dispoziții contradictorii și lipsa de transparență în luarea unor decizii de maximă importanță pentru viitorul salariaților și al instituției în sine”.

Ministrul, tezaurul și lingoul

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, a reacționat, pentru Agerpres: „Avem un grup de lucru care va găsi cea mai bună variantă pentru protejarea tezaurelor descoperite. Important este să găsim calea prin care statul să beneficieze de activitatea acestor domni și să nu-i lăsăm sub nicio formă să distrugă ce se poate găsi. (…) O interdicție de genul ăsta poate avea și mai multe puncte rele decât o permisiune controlată. Pentru că poți să găsești un tezaur, să-l topești și să-l faci lingou și s-a ales praful și de tezaur, și de tot”.

Ce spune legea despre bonificații

Inițial, căutătorii de comori care predau obiectele găsite auto rităților erau recompensați, potrivit Legii 182/2000, art 49, cu 30% din valoarea bunului respectiv. În cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepțională, se putea acorda și o bonificație suplimentară de până la 15% din valoarea bunului. De asemenea, recompensa trebuia achitată în cel mult 18 luni de la data predării obiectelor. Ulterior, instrucțiunea nr 2/2016 a schimbat radical legea inițială, în sensul că descoperirile realizate de oamenii dotați cu detectoare de metale n-au mai fost catalogate drept întâmplătoare, așadar n-au mai fost recompensate. S-a considerat că astfel de indivizi vânează recompensele, distrugând în același timp locul descoperirii, foarte important pentru stabilirea, de către profesioniști, a legendei locului. Probabil cea mai bună soluție pentru reglementarea acestei situații ar fi colaborarea dintre căutătorii pasionați și arheologi.