Actualitate
SCANDAL în toată regula între Grigore Leșe și Godină: „Nu m-am putut abține”
- Alex Dumitrescu
- 12 decembrie 2018, 17:52
Marian Godină a reacționat după ce Grigore Leșe a fost implicat într-un scandal, în timpul unui concert chiar în localitatea natală a artistului.
Marian Godină a fost unul dintre oamenii care au reacționat și i-a lăsat un mesaj pe Facebook lui Grigore Leșe. Acesta din urmă a decis să îi șteargă mesajul.
„După ieșirea nervoasă, dl Grigore Leșe a postat un mesaj pe pagina dumnealui, în care venea cu ceva explicații. Nu m-am putut abține și i-am lăsat următorul comentariu: „Dumnezeu iubește lemnul și spațiile mici”. Mi-a șters comentariul și m-a blocat”, a scris Marian Godină pe pagina de Facebook.
În urmă cu câteva zile, la Târgul Lăpuș, Grigore Leșe a fost protagonistului unui nou scandal. El a fost invitat pentru a susține un spectacol cu ocazia comemorării eroilor martiri care au un monument ridicat în oraș.
Deoarece o femeie a intrat în sala de spectacol imediat după ce Leșe și-a început recitalul, a refuzat să mai cânte.
„Gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, am spus să închideți ușa! A intrat doamna, la revedere, plecăm! Asta este! Nu, nu. Gata, gata! E disciplină, gata, gata, disciplină! Puteți să înjurați, să scrieți unde vreți, nu mă interesează. Eu am spus ceva!
Gata, gata, la revedere! Îmi pare foarte rău, nu ne jucăm! Poate să vină mama aici, poate să vină Hristos! Eu am pus niște condiții!”, au fost replicile lui Leșe.
Recomandările noastre