Ape tulburi la UTA, după eșecul cu cântec suferit în fața echipei CFR Cluj. Oficialii s-au făcut foc și pară din cauza arbitrajului și au ieșit la rampă cu declarații controversate, care au încins spiritele.
Scandal uriaș la UTA, după meciul pierdut de arădeni, pe teren propriu, scor 1-2, contra celor de la CFR Cluj. Gazdele au fost dezavantajate de arbitrul Lucian Rusandu, care a luat patru decizii pro-CFR. Două dintre ele au fost corectate în camera VAR.
Alexandru Meszar, unul dintre oficialii clubului, a anunțat că suporterii i-au cerut să mute echipa în campionatul Ungariei. „E revoltător ce s-a întâmplat la meciul cu CFR și e puțin trist ceea ce o să vă spun acum. Noi am mers pe ideea că pentru performanță este bine să oferi condiții, salarii bune și nu altceva. Întotdeauna am fost corecți, fair-play, fără circ, fără presiuni, dar se pare că în ziua de azi, mai ales în fotbalul nostru nu ajung doar condițiile oferite.
Scandal izbucnit la UTA, după eșecul cu CFR Cluj
E greu să fii departe de București… Nu avem arme de luptă în aceste cazuri și e păcat pentru publicul acesta minunat că suferă. Primesc zeci de mesaje în timpul fiecărui meci, după meci, să ne înscriem în campionatul Ungariei, că așa nu se mai poate. Ni se cere să ne dezafiliem, apoi să mergem în Ungaria, să facem și noi ca și cei de la hochei”, a afirmat Meszar, conform sportarad.ro.
Dar, Asociația Suporter Club UTA, a transmis un comunicat, în care conducătorul este contrazis, după afirmațiile controversate.
„Asociația Suporter Club UTA (SCU) respinge vehement afirmațiile deplasate ale domnului Alexandru Meszar, potrivit cărora fanii îi cer acestuia să dezafilieze echipa de la Federația Română de Fotbal și să o mute în campionatul maghiar.
Constatăm că ne aflăm în fața unui nou derapaj al celui care conduce UTA, fără a avea vreo funcție oficială în cadrul clubului.
(...) Este greșit să punem situația clubului exclusiv pe seama arbitrajelor, când vedem cu toții că principalele cauze sunt legate de incompetență. De fapt, exact asta se încearcă acum, mutarea atenției de la problemele mult mai grave ce se petrec în interiorul clubului.
(...) UTA este campioana României în șase rânduri, câștigătoare de două ori a Cupei României și va activa mereu în fotbalul românesc!”, au precizat fanii arădenilor.