Scandal la demolarea unor anexe ale unei biserici. A fost nevoie de intervenția poliției

Polițiști. Sursa foto: captură video

Scandal la demolarea unor anexe ale unei biserici. Un scandal a izbucnit, miercuri, după ce reprezentanţii Poliţiei Locale au mers să demoleze anexele unei biserici din municipiul Constanţa, construite ilegale. O femeie s-a pus în faţa construcţiei pentru a împiedica operaţiunea de demolare, dar a fost îndepărtată de poliție.

Scandal la demolarea unor anexe ale unei biserici

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au anunțat că poliţiştii locali au început, miercuri, desfiinţarea construcţiilor ridicate în mod abuziv de Parohia Sfântul Antonie cel Mare pe un teren aflat în proprietatea municipiului Constanţa, pe strada Ştefăniţă Vodă. Este vorba despre: casa mortuară în suprafaţă de aproximativ 182 mp, un gard în suprafaţă de aproximativ 123 ml, platforme betonate în suprafaţă de aproximativ 367 mp şi clopotniţă.

Biserică Constanța/ Sursa foto captură ecran

Ce spun reprezentanții Primăriei Constanța

”Este regretabil că s-a ajuns la această situaţie, dar de mai bine de un an şi jumătate, reprezentanţii Primăriei Constanţa au înştiinţat Parohia Sfântul Antonie cel Mare despre aceste aspecte. De asemenea, parohia a fost notificată despre toate etapele legale parcurse de Primăria Constanţa pentru demolarea pe cale administrativă a construcţiilor nelegale. Din păcate, reprezentanţii Parohiei Sfântul Antonie cel Mare nu au luat nicio măsură”, au transmis reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Preot. Sursa foto: Arhiva EVZ

Preotul a aflat recent că vin să demoleze

Preotul Radu Herţeg, care slujeşte la această biserică, a spus că a aflat de demolare în urmă cu doar două zile. Părintele a declarat că nici nu știa în ce zi vor veni să demoleze și că n-a primi nicio hârtie oficială.

”Este vorba despre dărâmarea unei biserici care există aici de 22 de ani. Am fost înştiinţaţi doar verbal de către instituţia Primăriei cam de două săptămâni. Au venit reprezentanţi ai Primăriei, ne-au spus doar verbal. Nu am primit nicio hârtie sau notificare oficială. Am primit de-abia alaltăieri o decizie de demolare şi astăzi văd ca s-a pus în practică dispoziţia de demolare fără a ne înştiinţa că vin astăzi”, a afirmat preotul Radu Herţeg.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au spus că axenele respective au fost ridicate ilegal şi că în zona respectivă urmează să fie amenajat un parc.