Subiectul Florian Coldea a stârnit reacții aprinse în parlamentul din Albania, după dezvăluirile despre legătura fostului general al SRI cu premierul Edi Rama. Mai mult, opoziția a adresat o interpelare către șeful guvernului albanez.
Însă, președinta parlamentului albanez, socialista Lindita Nikolla, a respins cererea prin care Edi Rama era chemat să explice natura relației cu generalul român al SRI.
În același timp, liderul grupului parlamentar al partidului de guvernământ a dezvăluit că generalul a fost demis de către Rama imediat ce a început urmărirea penală împotriva sa în România.
Florian Coldea a aprins spiritele în parlamentul din Albania
După respingerea interpelării, în parlamentul albanez au avut loc schimburi intense de replici, în care parlamentarii de la putere și cei din opoziție s-au jignit și au fost la un pas să sară la bătaie.
În mijlocul conflictului, au fost implicați Bledi Çuçi, liderul grupului parlamentar al Partidului Socialist aflat la putere, și Gazment Bardhi, liderul opoziției.
Çuçi a replicat acuzațiilor lui Bardhi referitoare la consilierul prim-ministrului Edi Rama, generalul Florian Coldea, despre care acesta susținea că ar fi fost agent al Securității României, investigat pentru corupție.
Liderul Partidului Socialist a afirmat că imediat ce au aflat de ancheta din România, Rama l-a demis pe Florian Coldea.
Imediat după, Gazment Bardhi a răbufnit la adresa președintei Parlamentului, acuzând că interpelarea este un instrument de responsabilitate.
Președinta Parlamentului, acuzată că îl protejează pe premier
Lindita Nikolla a fost acuzată că a făcut o regulă din a refuza să răspundă la interpelări, motivând că prim-ministrul este considerat laș și se teme să dea socoteală pentru legăturile sale cu crima organizată și afacerile în care este implicat încă de la prima zi a numirii sale în funcție.
„Am solicitat interpelarea deoarece există documente oficiale și dovezi că Rama a numit drept consilier extern un fost agent secret român, Florian Coldea. Mi-a scris că a făcut-o pentru activități private. Vă rugăm să ne spuneți ce anume l-a sfătuit Coldea pe Rama? A primit șapte mii de euro în fiecare lună din taxele cetățenilor albanezi și voi spuneți că este o chestiune privată.
Nu l-am interpelat să-l întrebăm dacă a fost la petreceri cu cocaină sau alte distracții pe care doar el le cunoaște, așa cum relatează mass-media română. L-a luat pentru a-i face masaj? L-a luat pentru a-i alege calitatea cocainei? Spune-ne, doamnă, pentru ce au plătit albanezii șapte mii de euro pe lună, pentru ce l-a sfătuit pe prim-ministru?”, a strigat Gazment Bardhi.
În replică Bledi Çuçi a spus că Florian Coldea a fost angajat de Rama pe când acesta din urmă nu era prim-ministru. Mai mult, a spus că acuzațiile ce-l privesc pe fostul general SRI sunt o problemă a României, nu a Albaniei.
„Când s-a aflat acest lucru, prim-ministrul l-a demis. Mai este acesta consilierul prim-ministrului? Nu. Din momentul în care o anchetă a început în țara sa, nu mai este consilier. Doamna președintă a Parlamentului, luați măsuri dacă există insulte la adresa președintei Parlamentului, evacuați-i imediat”, a continuat acesta.
Parlamentarii au ajuns la jigniri fără precedent
După ce Gaz Bardhi a cerut din nou ca Edi Rama să motivele de ce l-a plătit din bani publici pe Florian Coldea, jignirile între parlamentari au ajuns la un nivel fără precedent.
„Erion Braçe (fost vicepremier, deputat PS n.n.) intervine de la locul său: Ne doare în p**ă de ce spui tu.
Gaz Bardhi: Ce ai zis, mă? Ce ai zis, mă, nesimțitule?
Erion Braçe: Închide gura, curvă nenorocită! Închide gura, curvă.
Gaz Bardhi: Ce ai, nesimțitule?
Erion Braçe: Taci, curvă nenorocită.
Lindita Nikolla: Domnule Bardhi, vă atrag atenția pentru insulta pe care tocmai ați rostit-o.
Gaz Bardhi: Închide gura și tu, nu îndrăzni să mă întrerupi când vorbesc.
Braçe vorbește din locul său, dar nu se aude…
Gaz Bardhi: Stai la locul tău acolo, nu interveni. Nu vorbi deloc, purtător de cuvânt al crimei organizate și corupției, ai intervenit tu. Tu ai ucis oameni, tu ai ucis un om la ușa SPAK, tu și guvernul tău ați ucis ieri un cetățean și nu interveniți pentru creditele proaste ale cetățenilor, i-ați lăsat pe drumuri”, potrivit inpolitics.ro.