Scandal în Noua Zeelandă după ce guvernul a introdus un plan de finanţare a metodelor contraceptive pentru femeile care depind de ajutoare sociale

Scandal în Noua Zeelandă după ce guvernul a introdus un plan de finanţare a metodelor contraceptive pentru femeile care depind de ajutoare sociale

Noua Zeelandă va institui un plan de finanţare a unor metode contraceptive pentru femeile care depind de ajutoarele de stat, inclusiv pentru adolescentele aflate în şomaj, în scopul de a evita ca ele să dea naştere mai multor copii pentru a li se prelungi sau a li se mări beneficiile primite, măsură pe care unele asociaţii neguvernamentaleau considerat-o “jignitoare".

Iniţiativa guvernului conservator al premierului John Key va obliga, de asemenea, mamele care dau naştere încă unui copil în timp ce primesc ajutor de stat să-şi caute un loc de muncă cu normă redusă în termen de un an.

Guvernul, care repartizează deja prezervative în mod gratuit, va aloca circa 795.000 de dolari (609.000 euro) acestui program, care prevede oferirea gratuită de dispozitive intrauterine. Mai întâi acestea se vor repartiza adolescentelor aflate în şomaj, cu începere din luna iulie, iar după trei luni tuturor femeilor care primesc ajutoare şi fiicelor lor cu vârste între 16 şi 19 ani.

Ministrul neozeelandez al dezvoltării sociale, Paula Bennett, a spus luni că această măsură vizează stimularea formării şi ocuparea forţei de muncă a persoanelor care primesc ajutoare, mai ales a mamelor adolescente care tind să aibă mai mulţi copii şi să depindă pe termen lung de aceste ajutoare.

Planul nu este pe placul unor asociaţii de sprijin social precum Grupul de Acţiune împotriva Sărăciei, care îl consideră un amestec “complet inacceptabil" al guvernului. “Ceea ce ne îngrijorează este faptul că există presiuni şi intimidări pentru ca femeile să meargă la aceste întâlniri medicale dedicate contracepţiei", a spus purtătorul de cuvânt al Grupului de Acţiune, Sue Bradford, într-o declaraţie difuzată de presa locală. O măsură „jignitoare

La rândul său, reprezentantul unui serviciu de consultanţă din Christchurch, Rebecca Occleston, a considerat “jignitoare" această măsură şi a acuzat autorităţile de insinuarea faptului că femeile care beneficiază de ajutoare sociale procreează în mod deliberat pentru a obţine mai multe subsidii.

Paula Bennett a respins aceste acuzaţii şi a afirmat că planul respectiv are doar scopul de a oferi alternative şi de a favoriza planificarea familială. “Ceea ce spunem este că în cazul în care costul (contraceptivelor) reprezintă o barieră, vom ajuta la depăşirea acesteia oferind alte opţiuni", a declarat ministrul, pentru Radio New Zealand.

Potrivit agenţiei spaniole EFE, preluate de Agerpres, în prezent, Noua Zeelandă oferă ajutoare sociale în caz de şomaj, dizabilităţi sau boală. Aproximativ 330.000 de neozeelandezi cu vârstă de muncă primesc ajutoare şi aproximativ 140.000 trăiesc din aceste ajutoare din 1993, potrivit unor date ale guvernului.

Femeile reprezintă ceva mai mult de 60 la sută dintre beneficiari, iar cel puţin 235.000 de copii cu vârsta sub 14 ani depind de o persoană care primeşte subvenţii.

Ne puteți urmări și pe Google News