Scandal în Marea Britanie: donații de 250.000 de lire sterline pentru o cină cu David Cameron

Premierul britanic David Cameron a calificat drept "complet inacceptabil" comportamentul fostul trezorieri al Partidului Conservator, Peter Cruddas, care a fost filmat cu camera ascunsă de jurnaliştii de la Sunday Times cerând sume uriașe de bani pentru a le facilita accesul la oficiali guvernamentali de rang înalt.

Şeful guvernului conservator a dat asigurări că va avea loc o anchetă serioasă cu privire la înregistrarea făcută de săptămânalul britanic în care Cruddas dă asigurări că pentru 250.000 de lire sterline poate aranja o cină cu David Cameron.

Cruddas a fost filmat în secret susţinând că pentru 250.000 de lire sterline poate obţine accesul în "premier league", inclusiv o cină cu premierul sau ministrul de Finanţe, George Osborne, cărora le pot adresa diferite cereri.

Iniţial, fostul trezorier a declarat că este aproape imposibil să deschidă uşa şefului guvernului de la Londra, dar apoi a revenit, susţinând că în funcţie de suma de bani oferită creşte şi miza întâlnirilor.

Reporterii Sunday Times s-au dat drept reprezentanţi ai unui fond de investiţii din Liechtenstein interesat să lanseze mai multe afaceri în Marea Britanie.

"Ceea ce s-a întâmplat este complet inacceptabil. Nu aşa se strâng bani în Partidul Conservator. Aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple", a reacţionat Cameron. Peter Cruddas a demisionat după ce înregistrarea a fost făcută publică. El fusese numit principalul trezorier al partidului la începutul acestei luni.

Anul trecut, Partidul Conservator a convenit asupra unei limite anuale de 10.000 de lire sterline pentru donaţii făcute partidului de persoane fizice sau juridice. Suma propusă iniţial, de 50.000 de lire sterline, a fost respinsă deoarece au argumentat atunci deputaţii partidului reprezenta dublul salariului mediu anual în Marea Britanie. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/bcTZjqn8MwM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>