Agenţia elenă de luptă împotriva splării banilor a sesizat o comisie a Parlamentului de la Atena că unul dintre deputaţi, deocamdată neidentificat, a transferat un milion de euro dintr-un cont personal de economii la o bancă din străinătate, scrie ziarul grec Kathimerini în ediția electronică.
Panagiotis Nikoloudis, şeful agenţiei, a declarat că parlamentarul respectiv a transferat banii în luna mai a anului trecut, într-un moment în care guvernul elen făcea apel la populaţie să nu intre în panică şi să îşi scoată economiile de la bancă.
Deşi banii au fost transferaţi în străinătate în mod legal, Nikoloudis a subiniat că parlamentarul a greşit din punct de vedere moral.
Dezvăluirea a încins spiritele în Parlamentul grec, mai mulţi deputaţi cerând respectivului coleg să iasă în faţă şi să îşi recunoască fapta astfel încât populaţia să nu îşi formeze o părere greşită despre toţi membrii legislativului.
"Un gest care nu poate fi acceptat şi care denotă lipsă de responsabilitate şi patriotism într-un moment dificil pentru guvernul şi poporul grec", a reacţionat Christos Protopappas, deputat socialist.
Ministrul justiţiei, Miltiades Papaioannou, a cerut şi el deputatului să îşi dezvăluie identitatea și să își recunoască public greșeala.