Un medic de la Spitalul Colțea din București susține că la nivelul spitalului la care lucrează nu există nici o mască de protecție, ca să nu mai vorbim de costume sau alte materiale de protecție.
Marius Stamate, medic primar ORL la Spitalul Colțea a mai spus că de când a început criza coronavirusului, nu a văzut în tot spitalul o mască sau alte echipamente de protecție. ”Nu avem absolut nimic. Nu am văzut echipamente decât la televizor. Spitalul Colțea este în subordinea Primăriei Capitalei. Sunt bine cunoscute aceste probleme”, a spus medicul Marius Stamate.
Medicul s-a referit și la celebrul Spital Colentina, care se află în postura de spital de rezervă pentru cazurile de coronavirus, dând ca exemplu același spital în perioada crizei de la Colectiv, și a zecilor de infecții nozocomiale pe care cei arși în club, le-au contactat în acest spital.
„Am văzut Spitalul Colentina, că totul este sub control. Criza de la Colectiv, ați văzut cum a fost. Eu știu că sâmbătă, la spitalul Colentina, am vorbit cu colegi de acolo și se plângeau că nu au absolut nimic. Noi cerem non stop tot ce trebuie. Domnul președinte Iohannis spune a avut discuții cu liderii din UE, dar din păcate nimeni nu îi ascultă pe medici”, a mai spus Stamate, la Digi24.
Terapia intensivă de la Spitalul Colțea are nevoie de personal medical, dar mai are nevoie și de echipamente medicale care sunt cumpărate de medici din banii lor. ”Au niște echipamente, multe cumpărate din banii proprii. Au mai primit ceva donații din SUA, dar din partea Statului nu s-a primit nimic. Cu siguranță trebuie să luăm scenariul cel mai rău și putem calcula matematic progresia bolii. S-a văzut în Italia. Din păcate aceștia medici aduși pe repede (angajați de urgență - n.n.), nu vor veni pentru că nu au protecție iar după ce trece epidemia vor fi dați afară. Fiecare medic își va face datoria dar înainte de astea trebuie să ne protejăm propria sănătate, avem acasă copii de crescut. În România nu s-a suspendat raportul de gardă, într-o cameră de câțiva metri pătrați înghesuindu-se câteva zeci de medici. Despre ce vorbim?”, a mai spus medicul Stamate.
Replica managerului
În replică, Mircea Lupșor, managerul Spitalului Colțea susține că toate afirmații medicului ORL sunt fake news, adică informații fără o bază adevărată. ”Nu înțeleg de ce promovează așa ceva. Avem absolut tot, de la măști, mănuși, combinezoane, avem absolut tot ce trebuie pentru a proteja medicii. Avem măști PP2 și PP3. Avem absolut tot. Fiecare medic primește la intrarea în tură o mască sau două. Avem stocuri care să ne ajungă 45 de zile minim. Avem procedură de consum a materialelor sanitare pentru a nu face risipă. Am cumpărat 11.000 de măști care s-au terminat într-o săptămână. Acum am mai cumpărat alte 25.000 de măști, 100 de combinezoane, 100 de ochelari. Și la ATI avem de toate”, a spus Lupșor.
Între cei doi medici, Stamate și Lupșor a urmat un dialog halucinant în care unul spunea că nu sunt materiale de protecție, iar celălalt că sunt.
Stamate: Mă miră declarația domnului doctor Lupșor, care a fost un personaj transparent, dar probabil are de apărat o poziție politică. Este regretabil ceea ce spune. Am căutat azi în tot spitalul o mască, la ATI, pe secție, costume de protecție nu există, nu există circuite de protecție, totul este o glumă formală. Lupușor: Eu îl invit pe domnul doctor să i le arătăm. Stamate: Sunt toți colegii mei care știu aceste lucruri. Eu sunt poate singurul care am curajul să spun aceste lucruri. Nu puteți spune că ceea ce spun eu, este un fake news. Dvs aveți de apărat Primăria Capitalei. Lupușor: Nu vă enervați că nu ajută la spital. Eu vă aștept acum la spital. Stamate: Dacă nici un doctor nu a văzut niciodată un combinezon în Spitalul Colțea, cine minte?