Scandal în Călărași între susținătorii PSD și PNL. Situația a devenit explozivă
- Emanuel Nițulescu
- 2 iunie 2024, 22:11
Sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi, a avut loc un scandal între două echipe de campanie din partea PSD și PNL, informează News.ro. Altercația s-a petrecut pe o stradă din satul Măriuţa.
Scandal aplanat de Poliție
Puțin a lipsit ca echipele de campanie ale PNL și PSD din comuna Belciugatele, Călărași să nu se ia la bătaie, după ce s-au ameninţat, s-a înjurat și s-au scuipat.
Scandalul s-a declanșat între actuali și foști oficiali locali. De o parte s-au aflat actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, Gabriel Gurlui care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii acestora, de la PSD. De cealaltă parte s-au aflat candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL. Scandalul a fost aplanat doar după intervenţia Poliţiei.
„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice.
Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată. Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi.
În urma incidentelor a fost deschis un dosar penal pentru lovire și alte violenţe.
Edilul nu recunoaște acuzațiile ce-i sunt aduse
Mihai Gurlui se află la finalul celui de-al treilea mandat ca primar. Acum acesta îşi susţine fratele, care candidează la funcția de primar .
Într-o declaraţie oferită duminică News.ro, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile ce-i sunt aduse, făcând în schimb acuzații la adresa adversarilor, cu privire la scandal.
„Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD. Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa. Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace. Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare. Vinovat este staff-ul de campanie, candidatul PNL şi capo di tutti este o doamnă, care pretinde că este o doamnă, dar nu este, Mariana Anghel”, a adăugat primarul.
Mihai Gurlui a recunoscut și faptul că a fost chemat la Poliţie în dosarul de lovire.
„Am spus poliţistului care m-a convocat că voi da declaraţie la procuror”, mai spune Mihai Gurlui.
El spune că nu ştie cu exactitate dacă fratele său, Gabriel Gurlui, a dat declaraţii la Poliţie în dosarul deschis în urma incidentelor de sâmbătă.
Acum 5 ani ar fi existat un scandal între actualii opozanți
Edilul a mai spus că partea vătămată ”a jucat un teatru”, menționând şi că în urmă cu cinci ani ar fi avut loc un scandal, în urma căruia aceasta l-ar fi acuzat de astfel de fapte.
„Este un individ care are drumuri repetate la IML (Institutul de Medicină Legală – n.r.), adică el asta face ca şi profesie, una-două se ceartă cu unul şi cu altul, se duce la IML, scoate certificate medico-legale sau ce mai face el, se autovictimizează, se mutilează singur, eu ştiu ce face el, după care se duce la IML şi obţine de acolo câte un certificat medico-legal”, a mai declarat pentru News.ro primarul comunei Belciugatele.
În continuare se vor face cercetări de către poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lehliu-Gară, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.